S* T******* S****** S** L* C****** A* H******** M*****
ReclamantS* T********* S*
PârâtS* T********* S* P*** L********* J******* E********* I********* P***** N****
PârâtS* T******* S****** S** C* S**** P********* A***
ReclamantADMITE EXCEPŢIA LIPSEI CAPACITĂŢII DE FOLOSINŢĂ A PÂRÂTEI, INVOCATĂ DE INSTANŢĂ DIN OFICIU.
suspendat în baza disp. art. 36 legea 85/2006.
suspendat cf art 36 Lg 85/2006
Faţă de cele învederate instanţei prin actele depuse la dosarul cauzei, Văzând prev. art. 36 din Legea nr. 85/2006 a insolvenţei,
Pentru a emite adrese la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ şi Tribunalul Neamţ,
În vederea citării pârâtei prin lichidator judiciar EROINSOLV I.P.U.R.L. PIATRA NEAMŢ cu sediul în Piatra Neamţ, b-dul Decebal, nr, 15, bl. C1, parter, judeţul Neamţ,
Având în vedere că împuternicirea de reprezentare juridică şi contractul depus la dosarul cauzei de către consilier juridic Hălmăgean Mihaela nu îndeplinesc condiţiile textelor de lege, potrivit art 68 C.pr.civilă, cu luarea în considerare a prev. art 2-4 din Legea nr. 514/2003 Pentru a comunica exemplarul din întâmpinarea pârâtei cu reclamanta,
Faţă de caracterul dilatoriu al excepţiei invocată din oficiu de instanţă, pentru ca reprezentantul să facă dovada calităţii sale, potrivit art 68 C.pr.civilă, cu luarea în considerare a prev. art 2-4 din Legea nr. 514/2003