S* O******* S*
Intimat ASIGURATORB****** M***** L*****
Recurent INCULPATG******** I**
Intimat P.CIVILĂS******* C***** J******* D* U****** T********* S***** D* T************
Intimat P.CIVILĂS* C* A** L*** A******** R****** S***
Intimat P.RESPadmite ceererea de investire cu formula executorie
În temeiul art.184 al.2 şi 4 C.pen., cu aplic. art.74 al.1 lit.a şi c C.pen. şi art.76 al.1 lit.e1 C.pen., condamnă pe inculpatul B.M.L. la pedeapsă de 3 luni închisoare. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o in fracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.14 şi art.346 al.1 C.pr.pen. coroborat cu art.998, art.1000 al.3 şi art.1003 C.civ. şi art.49 al.1 şi art.50 al.1 din Legea nr.136/1995 şi art.313 din Legea nr.95/2006, obligă inculpatul, partea responsabilă civilmente S.C. A.L.R. S.A. şi asigurătorul S.C. O. S.A. în solidar către partea civilăG.I. a sumei de 14.000,8 lei (actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii) reprezentând daune materiale date de diferenţa dintre veniturile lunare care ar fi fost obţinute de soţia părţii civile şi pensia anticipată de care beneficiază, pe perioada iunie 2005-mai 2008, în cuantum de 8.851 lei, sumele de bani trimise părţii civile prin mandat poştal în Timişoara imediat după accident, în sumă de 1.450 lei şi contravaloarea alimentaţiei/hranei specifice recuperării pe o perioadă de 2 ani, în sumă de 7.200 lei precum şi a sumei de 56.000 lei (actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii) reprezentând daune morale şi în solidar către partea civilă S.C.J.U.Timişoara la plata sumei de 6.792,776 lei (actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii) reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea civilă G******** I**. Respinge în rest daunele materiale ca nedovedite şi daunele morale ca nefondate. În baza art.163 al.1 C.pr.pen. rap. la art.49 al.1 şi art.50 al.1 din Legea nr.136/1995 şi Anexa 3 la Ordinul nr.3108/10.12.2004 constată că nu se impune luarea unui sechestru pe bunul imobil, deţinut de inculpat în codevălmăşie. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de l0 zile, de la pronunţare pentru procuror, partea civilă G.I., partea responsabilă civilmente S.C. A.L.R. S.A. şi asigurătorul S.C. O.S.A. şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă S.C.J.U. T.
Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.306 C.pr.pen., amână pronunţarea în cauză la data de 20.05.2008.
Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.306 C.pr.pen., amână pronunţarea în cauză la data de 19.05. 2008.
Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul Răspunsul la obiecţiunile la expertiză întocmit de către expertul tehnic judiciar.
Se încuviinţează obiecţiunile formulate de către partea civilă şi se comunică expertului.
cere amânare parte vătămată
pentru a da posibilitatea părţilor să studieze conţinutul raportului de expertiză
Adresă către O.C.P.I.T.
Citează părţile lipsă la acest termen. Citează experţii desemnaţi în cauză.
Va desemna în cauză expertul tehnic G.I.R., al cărui onorariu provizoriu a fost stabilit prin încheierea de şedinţă din data de 10.09.2007. Va încuviinţa cererea formulată de către apărătorul inculpatul, apreciind ca fiind utilă şi concludentă, urmând a dispune numirea în cauză a expertului V.V.
Apreciază ca fiind necesară acordarea unui nou termen de judecată, în vederea citării martorilor D.C, D.C. şi Z.N. cu mandate de aducere pentru a fi audiaţi în cauză
Va acorda un nou termen de judecată urmând a dispune citarea cu mandat de aducere martorilor D.C.şi D.C.. Dispune reaudierea inculpatului şi a martorilor B.B., E.D., D.N.şi Z.N.. Încuviinţează expertiza tehnică solicitată de către inculpat prin apărător, apreciind ca fiind utilă şi concludentă , cu obiectivele stabilite prin prezenta încheiere.
Constată nulitatea relativă a actelor de procedură întocmite începând cu termenul din 14.05.2007 urmând ca la termenul următor să pună în discuţie reaudierea inculpatului, a martorilor . Se vor cita martorii lipsă. Prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiza tehnică, formulată de inculpat prin apărător la termenul de judecată din 28 mai 2007, până la studierea obiectivelor de expertiză depuse la dosar la termenul de azi.
se revine cu citarea AIG LIFE România se citează martori
Admite cererea privind intrioducerea in cauza ca parte resp.civ. a SC AIG Romania SA. Incuviinteaza proba testimoniala solicitata de par.civ. amana cauza pentru citarea martorilor cu mandate de aducere in vederea audierii.
Revenirea cu adresă către Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 Timişoara – Secţia Politraumatologie „Casa Austria”, cu conţinutul din considerentele încheierii. Prorogă la următorul termen de judecată discutarea introducerii în cauză, ca parte responsabilă civilmente, a S.C „AIG Romania” S.A. Încuviinţează proba testimonială solicitată atât de procuror cât şi de partea civilă. Citarea martorilor din rechizitoriu Baar Maria Rodica, Gătaia, sat Birda nr. 179, jud. Timiş, Baba Bela, Timişoara, B-dul Cetăţii nr. 62, bl. 14, ap. 5, Enea Doiniţa, Recaş, str. Ianculeasa, bl.C, ap. 5, jud. Timiş, Dobre Constantin, Ploieşti, str. Cosminele nr. 10, bl. 131, ap. 45, jud. Prahova, precum şi a martorilor Zidaru Nicolae, Ploieşti, str. Oltului nr. 1, bl. 54, et. IV, jud. Prahova şi Dumitru Nicolae, com. Pucherii Mari, DN 1 nr. 560, jud. Prahova. Amână judecarea cauzei la data de 14.05.2007. Pronunţată în şedinţa publică din 30.04.2007.
S-a formulat derere de amânare de către inculpat în vederea angajării unui apărător ales.