S* C******** 2*** S******* R*********** L*** Z******** C***************
PetentI************ T********* D* M**** B****
IntimatM******* C*********
MartorS**** R*****
MartorRespinge ca neântemeiată plângerea formulată de petenta SC CRISTEXIM 2000 SRL cu sediul în com. Vl. Sălciei jud. Buzău împotriva pvc seria AZ nr. 2305/23.08.2007 încheiat de ITM Buzău prin care a fost sancţionată cu 6000 lei amendă contravenţională conf. art. 276 al. 1 lit. e. din Codul Muncii . Definitivă . Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 23.01.2008.
Fata de cererea formulata de apărătorul petentei care a solicitat un nou termen de judecata fata de lipsa celui de al doilea martor, Amendarea martorei S**** R***** cu suma de 200 lei, pentru neprezentarea în instanţă în vederea audierii. Ia masura amânării cauzei la 23 ianuarie 2008, termen în cunoştinţa petentei. Se vor cita intimata ITM Buzău şi martora S**** R*****.
Faţă de cererea formulată de avocat Radu Emilia care a solicitat încuviintarea probei testimoniale, în dovedirea plângerii, cererea fiind legală iar probele concludente, pertinente, utile cauzei, Admite cererea formulată de apărătorul petentei. Amână cauza la 7 ianuarie 2007, termen in cunostinta petentei. Se vor cita intimata şi martorii M******* C********* domiciliat în Rm-Sărat, str. Lalelelor, bl. B5, apt. 5, jud. Buzău şi S**** R***** domiciliată în Rm-Sărat, str. Costieni, bl. 7, sc.B, apt.12, jud. Buzău.
Pentru a se comunica petentei copie de pe întâmpinare, DISPUNE Ia măsura amânarii cauzei la 5 decembrie 2007. Se vor cita: petenta SC CRISTEXIM 2000 SRL în Rm-Sărat, str. Pietei, bl. 30 sc.A, apt. 1 cu copie de pe întâmpinare şi intimata ITM Buzău
Acorda un ultim termen de judecata la 15 noiembrie 2007. Se va interveni cu adresa la ITM Buzău cu precizarea că s-au comunicat copii atat la primul termen cat si urmare a cererii din 10.10.2007, motiv pentru care instanta solicită să trimită un reprezentant în instanţă în caz contrar, se va considera că se urmăreste tergiversarea cauzei motiv pentru care instanta solicită să trimită un reprezentant în instanţă în caz contrar, se va considera că se urmăreste tergiversarea cauzei, iar in cazul nedepunerii întâmpinării sau punctului de vedere se va trece la solutionarea cauzei.
Faţă de cererea formulata de intimata ITM Buzău care a solicitat un nou termen de judecată motivat de faptul ca nu i-au fost comunicate copii de pe plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor şi copie de pe procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor şi fata de lipsa de procedură cu petenta care eronat a fost citata în localitatea Valea Salciei, DISPUNE Admite cererea formulată de intimata ITM Buzău şi acordă termen la data de 29 octombrie 2007. Se vor cita: petenta SC CRISTEXIM 2000 SRL în Rm-Sărat, str. Pietei, bl. 30 sc.A, apt. 1 şi intimata ITM Buzău cu copie de pe plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor şi copie de pe procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor.