Dosar 18071/281/2007 din 12.12.2007

cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18071/281/2007
Data dosar:
12.12.2007
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2008 la ora 8:30

    Complet: Amânare pronunţare
  • Soluţionare

    HOT: 25.01.2008 În baza art. 456 C.pr.pen. rap. la art. 455 şi art. 453 lit.c C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul GEORGESCU DANIEL EMIL, fiul lui MARIAN şi GEORGETA, născut la data de 15.09.1989, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2317/20.10.2006. a Judecătoriei Ploieşti. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă condamnatul la 60 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON – onorariul apărătorului din oficiu – va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.01.2008. Preşedinte, Anca Zamfirescu

  • Sedinta din data de 24.01.2008 la ora 8:30

    Complet: 6 Penal
  • Încheiere

    Amâna pronuntarea cauzei la data de 25.01.2008

  • Sedinta din data de 03.01.2008 la ora 8:30

    Complet: 6 Penal
  • Încheiere

    D I S P U N E Se va emite adresă către Consiliul local Ploiesti,- Autoritate Tutelară, pentru a întocmi un referat de anchetă socială, la adresa din Ploieşti Arborilor nr 63 judeţul Prahova, cu privire la starea materială şi situaţia familială a condamnatului Amână judecarea cauzei la data de 24.01.2008 ora 8,30 sala 2 pentru când se va cita condamnatul cu datele de stare civilă la locul de deţinere. Dată în şedinţă publică azi 03.01.2008. Presedinte, Grefier, Termen la 24.01.2008 ora 8,30 sala 2 Condamnat , fiul lui Marian si Georgeta , născut la 15.09.1989 CIT GEORGESCU DANIEL EMIL Penitenciarul Ploiesti

Flux dosar


Actualizare GRPD