I*** C*****
Apelant ReclamantI*** M***********
Apelant ReclamantP******* C****** C*******
Intimat PârâtDispune îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.104/A din 27 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 18084/1 /2005, în sensul că în ce priveşte suprafaţa de teren ocupată cu construcţii, pentru care urmează a fi obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, se va menţiona în dispozitiv suprafaţa de 2,4406 ha în loc de 2,4996 ha, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu din 6 aprilie 2009.
Admite în parte apelul declarat de reclamanţii I. C. şi I. M.M. împotriva sentinţei civile nr. 2338 din 17.11.2004 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 9980/2003, pe care o schimbă în parte în sensul că: Admite contestaţia formulată de reclamanţii I. C. şi I. M.M. şi împotriva Dispoziţiei de restituire nr. 57 din 02.10.2003 emisă de Primarul Comunei Călăţele. Anulează parţial Dispoziţia nr. 57 din 02.10.2003 şi în consecinţă: Obligă pârâtul să emită Dispoziţie de restituire în natură a următoarelor imobile: -suprafaţa de 0,7882 ha, Fânaţ pe Oarsa, înscris în CF nr. 247 Ciuleni, nr. top 1112; -suprafaţa de 0,2053 ha, Arător pe Oarsa, înscris în CF nr. 348 Ciuleni, nr. top 1077,1078, 1079,1080 şi în CF nr. 596 Ciuleni, nr. top 1081,1082; -suprafeţele de 0,3144 ha, 0,7540 ha şi 0,4383 ha, înscrise în CF nr. 661 Ciuleni nr. top 989/1/1/4, 989/3/3/4, 989/2/2/2, 989/1/2/c, 988/1, 982 şi în CF nr. 447 Ciuleni, nr. top 991/1, 992, 993/a, 994, 971/1, conform raportului de expertiză întocmit de expertul Mădăraş Marius Traian care face parte integrantă din hotărâre. Obligă pârâtul să emită dispoziţie motivată de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 2,4996 ha teren după cum urmează: - 0, 5920 ha din CF nr. 348 Ciuleni nr. top 1077, 1078, 1079, 1080 şi CF nr. 596 nr. top 1081, 1082; - 0,8537 ha, 0,5287 ha, 0,4562 ha din CF nr. 661 Ciuleni, nr. top 989/1/1/4, 989/3/3/4, 989/2/2/2, 989/1/2/c, 988/1, 982 şi din CF nr. 447 Ciuleni nr. top 991/1, 992, 993/a, 994, 971/1; - 0,0100 ha din CF nr. 723 Călăţele nr. top 27/1/1, 28/1/1. -Menţine dispoziţia de restituire nr. 57 din 02.10.2003 emisă de pârât privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 0,2350 ha intravilan din CF nr. 989/1/1/4, 989/3/3/4, 989/2/2/2, 989/1/2/c, 988/1, 982 şi în CF nr. 447 Ciuleni, nr. top 991/1, 992, 993/a, 994, 971/1. -Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă pe pârât să plătească reclamanţilor apelanţi suma de 3361 lei cheltuieli parţiale de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 martie 2009.
amânat pronunţarea pentru data de 27 martie 2009.
amânat pronunţarea pentru data de 20 martie 2009.
amânat pentru comunicarea răspunsului la obiecţiunile formulate cu privire la raportul de expertiză.
pentru a se răspunde obiecţiunilor formulate cu privire la raportul de expertiză.
pentru comunicarea raportului de expertiză efectuat în cauză.
pentru lipsa apărare şi efectuarea raportului de expertiză.
pentru efectuarea raportului de expertiză.
pentru efectuarea raportului de expertiză.
PENTRU EFECTUAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ.
pentru data de 27 iunie 2008, pentru depunerea raportului de expertiză.
pentru efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză.
pentru data de 7 martie 2008 pentru efectuarea raportului de expertiză.
neefectuare raport de expertiză
neefectuare raport de expertiză, amendare expert
Amână judecarea cauzei civile pentru data de 16 noiembrie 2007 în vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză.
pentru efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză.
Amânat pentru efectuarea raportului de expertiză dispus în cauză.
Amână judecarea cauzei civile pentru dat de 11 mai 2007, pentru a se depune la dosar hotărâri judecatoreşti şi pentru a se solicita o lista cu experţi în specialitatea topografie.