N*** P****
Intimat ReclamantC****** L***** D* A******* A L**** 1****** P*******
Intimat PârâtC****** J******** D* A******* A L**** 1****** P******
Intimat PârâtE** E********
Recurent ReclamantE** D******
Recurent ReclamantRespinge cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.
Amana pronuntarea la data de 13.12.2010.
Având în vedere cererea precizatoare şi completatoare depusă la dosarul cauzei de către reclamanţi, prin apărător şi analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de considerentele deciziei de casare, instanţa apreciază că se impune comunicarea cererii precizatoare şi completatoare pârâtelor, cu menţiunea de a formula întâmpinare cu privire la această cerere şi consideră necesar a se amâna judecarea cauzei
lipsa procedura parti
admite cererea
respinge actiunea ca neintemeiata.
AMANA PRONUNTAREA LA DATA de 10.11.2009
În temeiul Hotărârii nr. 1 din data de 31.08.2009 a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul instanţelor judecătoreşti din raza Curţii de Apel Ploieşti
completare raport de expertiză
in vederea efectuarii raportului de expertiza
pentru a se depune inscrisurile solicitate
în vederea îndeplinirea procedurii de citare cu moştenitorii defucntului Ene Ilie
pentru a da posibilitatea reclamantului să ia la cunoştinţă de înscrisurile comunicate la dosar de Comisia Locală Ploieşti
în vederea depunerii la dosar a relaţiilor solicitate Comisiei Locale Ploieşti de aplicare a legilor fondului funciar
Repune cauza pe rol in vederea coimpletarii probatoriului. Fixează termen la 4.XI.2008 C3 .
Amana pronunţarea
pentru a da posibilitatea pârâtei Comisia Locală Ploieşti de aplicare a legilor fodnului funciar să depună la dosar relaţii privind terenul rămas la dispoziţia comisiei în vederea reconstituirii dreptului de prorpietate
Pentru a da posibilitatea părţilor să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză dispus în cauză , instanţa amână cauza.
Lipsă procedură Comisia Judeteană precum şi faţă de lipsa raportului de expertiză specialitatea topografie.
Lipsa raportului de expertiza
pentru a se reveni cu adresa catre expert pentru efectuarea lucrarii