D****** I*****
CondamnatAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Timişoara privind pe condamnatul DI, în prezent deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Timişoara în executarea pedepsei de 1 an si 7 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 776/2006 a Judecătoriei Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii prev. de OUG 195/2002, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Dumitriu Iulian, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1440/2006 emis de către Judecătoria Timişoara, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectarii prevederilor art. 61 Cod penal. In temeiul art.192 al.3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 40 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondul MJ către Baroul Timiş. Cu recurs în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2007.