H*** P***
PetentI***** C********
IntimatFaţă de actele depuse de reprezentantul petentului şi demersurile efectuate de instanţă, instanţa apreciază că se impune trimiterea dosarului la C8 pentru a se efectua verificări cu privire la excepţia de litispendenţă,Amână cauza la data de 12.02.2008
Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 31.01.2008 pentru când se va cita intimatul, petentul având termen în cunoştinţă.
Se va reveni cu adresă către Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Constanţa, pentru a depune la dosarul cauzei fotografia realizată de aparatul radar cu ocazia constatării contravenţiei reţinute prin procesul verbal de contravenţie seria PCA nr. 1637681 din 05.07. 2007. Pune în vedere reprezentantului petentului să facă dovada calităţii de reprezentant.