P******** P* I**
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului PLOIEŞTI, privind pe condamnatul PIRCĂLABU ION, fiul lui PETRE si ELENA, născut la data de 18.12.1966, în Comarnic, jud. Prahova, în prezent aflat în executarea pedepsei de 17 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 190/1997 pronunţată de TRIBUNALUL PRAHOVA şi in consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberarii condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 2070 zile închisoare, ramase neexecutate. Cheltuielile judiciare efectuate de stat, vor rămane în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apăratorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu recurs in termen de 3 zile de la pronuntare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.12.2007