R*** L*******
InculpatC****** C*******
InculpatF***** A***
Parte vătămatăR******** S*****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 208(1) C.p. condamnă inculpata ROŞU LUMINIŢA la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 27(1) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41(2) C.p. condamnă inculpata ROŞU LUMINIŢA la o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare. În temeiul art. 33 lit.”a” raportat la art. 34 lit.”b” C.p. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 861 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal. În baza art. 863 alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, lunar, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.p.p., pune în vedere inculpatei dispoziţiile 864 şi art.83 din Codul penal. În baza art. 27(1) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41(2) C.p. condamnă inculpatul C****** C******* la o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare. În baza art. 861 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art.862 din Codul penal. În baza art. 863 alin.1 din Codul penal, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: e)să se prezinte, lunar, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; f)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; g)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; h)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.p.p., pune în vedere inculpatului dispoziţiile 864 şi art.83 din Codul penal. În baza art. 118 lit.”e” C.p. dispune confiscarea de la inculpaţi a următoareleor bunuri: TV Toshiba model 297Z7TM, stereo casette deck marca Sony, receiver FM-AM model No-Str-DE-597, ceas de mână Omega, trei telecomenzi Toshiba, Sony şi CDV, bunuri aflate la Camera Corpuri Delicte a DGPMB-SCJSEO (dovada seria AT/0019336/04.05.2006). Ia act că partea vătămată F***** A*** nu s-a constituit parte civilă în cauză, constatând prejudiciul recuperat integral. În baza art.191 alin.1 şi 2 C.p.p., obligă fiecare inculpat la plata a câte 350 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.05.2008.
faţă de cerere de amânare formulată de către partea vătămată.
faţă de lipsa de procedură.
faţă de lipsa de procedură cu partea vătămată.
faţă de lipsa de procedură şi cererea de amânare solicitată de către inculpaţi.
pentru angajare apărător