D******* M* V***** T******
InculpatCondamnă pe inculpatul Dragomir Virgil Tiberiu, fiul lui Mario şi Gabriela, născut la 27.11.1985 în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, studii medii, ocupaţia comerciant, fără antecedente penale, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în com. Bărcăneşti, sat Tătărani, nr. 841, jud.Prahova, după cum urmează: - pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 al.1 din O.U.G. 195/2002, faptă din 25.04.2007, la pedeapsa de 1(un) an închisoare; - pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 al.1 din O.U.G. 195/2002, faptă din 25.04.2007, la pedeapsa de 1(un) an închisoare. În baza art. 33 lit. a si art. 34 lit.b C.p., contopeste cele doua pedepse de mai sus, in final, inculpatul avand de executat, pedeapsa cea mai grea, aceea de 1(un) an inchisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81 şi 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare. În baza art. 71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligaţiilor civile din prezenta hotărâre până la expirarea acestui termen. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească statului 340 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.02.2008.
Instanta, având în vedere procesul-verbal din data de 21.01.2008, emis de preşedintele Secţiei Penale al Judecătoriei Ploieşti, în conformitate cu care, în baza Hotărârii nr. 28/23.10.2007 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, s-a decis blocarea termenelor de judecată pentru repartizarea aleatorie în sistemul ECRIS şi desfiinţarea completului de judecată prezidat de domnul judecător Niţă Constantin, respectiv completul nr. 4 în materie „Penală” şi repartizarea cauzelor ce au fost înaintate spre soluţionare completului desfiinţat să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile art. 99 pct.11 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţei, precum şi în conformitate cu art. 15 din Ordinul de serviciu nr. 5/2007, aprobat prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 1/05.01.2007 de către Preşedintele Secţiei Penale, în sistem ciclic, consideră necesar amanarea cauzei, sens in care, Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2008 Sala 4, pentru când inculpatul primeşte termen în cunoştinţă.