T************ D****** M****
ReclamantG******* R***** C*****
ReclamantD****** D******
ReclamantP****** M****
ReclamantV******* M*****
ReclamantAdmite în parte acţiunea . Respinge excepţiile invocate de pârâţi . Obligă pe pârâţii I.N.E.P. şi M.I.R.A să plătească reclamanţilor prima de vacanţă pentru perioada 2004- 2006 , actualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data plăţii, calculată în raport de de perioada efectiv lucrată de fiecare parte şi de perioada în care a avut calitatea de poliţist la pârâţi. Obligă pe pârâţi să plătească reclamanţilor sporul de fidelitate pentru anul 2005, la valoarea calculată în funcţie de inflaţie, la data plăţii. Obligă pe aceiaşi pârâţi şi pe pârâtul M.E.F să asigure fondurile necesare plăţii acestor drepturi .Respinge cererea privind obligarea pârâtei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J de a restitui contribuţia de 7% la bugetul asigurărilor solciale .Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării .
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 05 decembrie 2007.
Amână judecarea cauzei la 28 noiembrie 2007, pentru când se va introduce în cauză, în calitate de pârât Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi se vor cita pârâţii cu copie de pe acţiune şi de pe precizarea la aceasta. Pune în vedere apărătorului reclamanţilor să depună la dosar renunţarea personală a reclamanţilor la judecata acţiunii faţă de cei doi pârâţi menţionaţi prin precizarea la acţiune Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 Noiembrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Amână judecarea cauzei la 14.11.2007 pentru când reclamanţii vor depune copie de pe motivele acţiunii, în vederea comunicări acestora pârâţilor, şi pentru când pârâtul I.G.P.R. va depune Ordinul 132/2004. Se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 Octombrie 2007, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal.