O****** P**** I**
InculpatS* C** D********** S* C******
Parte civilăÎn baza art. 85 pct. 1 din Legea 13/2007 raportat la art. 208 alin. 1 şi 2 Cp, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, art. 74 alin. ultim şi 76 lit. d Cp, condamnă inculpautl la 3 luni închisoare. În baza art. 85 pct. 4 din Legea 13/2007, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp, art. 74 alin. ultim şi 76 lit. d Cp, condamnă inculpautl la 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a şi 34 alin. 1 lit. b Cp aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cp, pe durata executării pedepsei principale. Admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul la 233,48 lei despăgubiri civile către partea civilă SC Cez Distribuţie SA Craiova. Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu în faza de urmărire penală şi de judecată. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.03.2008.
Acordă un nou termen de judecată în vederea audierii martorului, şi dispune citarea acestuia la adresa indicată de organele de poliţie în procesul verbal încheiat cu prilejlul executării mandatului de aducere.
Acordă un nou termen de judecată în vederea audierii martorului, şi dispune citarea acestuia şi emiterea unui mandat de aducere pentru el.
Acordă un nou termen de judecată, având în vedere lipsa martorului, şi dispune repetarea procedurii de citare a acestuia cu avertisment de amendă, şi emiterea unui mandat de aducere pe numele său.
Acordă un nou termen de judecată în vederea audierii martorilor şi pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi angajeze apărător.