S* C******* S* T********
DebitorA************ N******** "***** R****** D******* A***** T** M****
Creditor CreditorS** E*** G** R******
Creditor CreditorS******** D* D********** A E******* E******** T** M****
Creditor CreditorS** S******* E***** S**
Creditor CreditorDispune închiderea procedurii insolven?ei societă?ii debitoare SC COMUNALE SA, (cu date de identificare). Dispune radierea societă?ii debitoare SC COMUNALE SA din registrul comer?ului. În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, descarcă pe lichidatorul judiciar CONTINSOLV IPURL, (cu date de identificare), de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi. În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, notifică prezenta sentinţă direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni, şi dispune publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2019
Hotarare 184/2019 din 25.04.2019Respinge obiec?iunile formulate de creditoarea AAAS împotriva raportului final. Aprobă raportul final în modalitatea înfăţişată de lichidatorul judiciar. Amână pronun?area asupra cererii de închidere a procedurii întemeiată pe dispozi?iile art 132, alin.2 din legea nr.85/2006 pe data de 25/04/2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2019Acordă termen pe data de 18/04/2019 pentru continuarea demersurilor specifice procedurii depunere dovezi ce atestă că debitoarea nu mai deţine bunuri în patrimoniu.
Incheiere de sedinta din 31.01.2019Acordă un nou termen de control în continuarea demersurilor specifice procedurii pe data de 31/01/2019.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018Acordă un nou termen de control în continuarea demersurilor specifice procedurii pe data de 25/10/2018 , termenul fiind îndelungat având în vedere intervenirea vacanţei judecătoreşti şi încărcătura completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 24.05.2018Acordă un nou termen de control în continuarea procedurii pe data de 24/05/2018
Incheiere de sedinta din 22.02.2018Acordă un nou termen de control în continuarea procedurii pe data de 22/02/2018.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017Amână cauza şi stabileşte un nou termen în procedură pe data de 19/10/2017 pentu continuarea demersurilor de valorificare.
Incheiere de sedinta din 25.05.2017Amână cauza şi acordă un nou termen de control în cadrul procedurii pe data de 25/05/2017, sala 26, ora 8,30
Incheiere de sedinta din 09.02.2017Stabileşte un nou termen de control în continuarea procedurii pe data de 09/02/2017, sala 26, ora 8,30
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Stabileşte un nou termen de control în continuarea procedurii pe data de 10/11/2016, sala 26, ora 8,30
Incheiere de sedinta din 07.07.2016Stabileşte un nou termen de control pe data de 7.07.2016, sala 26, ora 9,00, pentru continuarea demersurilor specifice procedurii
Incheiere de sedinta din 14.04.2016Stabileşte un nou termen de control în continuarea procedurii la data de 14.04.2016, sala 26, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Stabileşte un nou termen de control în continuarea procedurii la data de 21.01.2016, sala 26, ora 9,00.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Stabileşte un nou termen în procedură la data de 17.09.2015, sala 26, ora 9,00, pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015Stabileşte termen în procedură, la data de 14.05.2015 pentru continuarea valorificării bunurilor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015Încuviinţează cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei , de acordarea a unui nou termen de control în procedură. Acordă termen la data de 29 ianuarie 2015, sala 26, ora.9,00, pentru continuarea demersurilor privind valorificarea bunurilor din averea debitoarei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să se conformeze dispoziţiilor art.21 din Legea nr. 85/2006, în concret să depună la dosar raportul lunar cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, la care să anexeze dovezile demersurilor efectuate, să publice un extras al raportului în BPI, iar pentru următorul termen în procedură să depună la dosar un raport trimestrial de sinteză cu indicarea măsurilor şi dovada demersurilor întreprinse de către Municipiul Târnăveni cu privire la bunurile debitoarei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 octombrie 2014
Incheiere de sedinta din 30.10.2014Încuviinţează cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei , de acordarea a unui nou termen de control în procedură. Acordă un nou termen de control în procedură la data de 30 octombrie 2014, sala 36, ora.9,00, pentru continuarea demersurilor privind valorificarea bunurilor din averea debitoarei. Pune în vedere lichidatorului judiciar ca până la următorul termen să depună la dosar lista cu bunurile rămase de valorificat. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.06.2014Încuviinţează cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoare , de acordarea a unui nou termen de control în procedură. Acordă un nou termen la data de 12 iunie 2014, sala 36, ora.9,00, pentru ca lichidatorul judiciar să continue demersurile privind valorificarea bunurilor debitoarei , potrivit hotărârii adoptate de adunarea creditorilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 13.03.2014Ia act de forma şi conţinutul raportului de activitate în modalitatea înfăţişată de lichidator precum şi de măsurile pe care acesta intenţionează să le întreprindă în procedură. Reţine faptul că a fost finalizată şi aprobată de către Arhiva Naţională, selecţia arhivei debitoarei. Acordă un nou termen în cadrul procedurii la data de 13 martie 2014, sala 26, ora.9,00 pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei inclusiv pentru rezolvarea problemei cu arhiva societăţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 noiembrie 2013
Incheiere de sedinta din 28.11.2013Ia act de forma şi conţinutul raportului de activitate în modalitatea înfăţişată de lichidator precum şi de măsurile pe care acesta intenţionează să le întreprindă în procedură. Reţine faptul că lichidatorul judiciar intenţionează să convoace adunarea generală a creditorilor pentru a solicita o nouă reducere de preţ . Acordă un nou termen în cadrul procedurii la data de 28 noiembrie 2013, sala 26, ora.9,00 pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei inclusiv pentru rezolvarea problemei cu arhiva societăţii. Lichidatorul judiciar va depune la dosar procesele verbale de selecţie privind arhiva societăţii şi dovada publicării acestora în BPI. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 19.09.2013DISPUNE Ia act de forma şi conţinutul raportului de activitate în modalitatea înfăţişată de lichidator precum şi de măsurile pe care acesta intenţionează să le întreprindă în procedură. Acordă un nou termen în cadrul procedurii la data de 19 septembrie 2013, sala 26, ora.9, pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei inclusiv pentru rezolvarea problemei cu arhiva societăţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 25.04.2013Acordă un nou termen în procedură , la data de 25 aprilie 2013, sala 26, orele.9,00 pentru continuarea licitaţiilor cu scopul valorificării bunurilor debitoarei. La următorul termen lichidatorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate ce va cuprinde propuneri concrete cu privire la situaţia arhivei debitoarei, şi dovada publicării acestuia în BPI , conform art.21 din legea nr.85/2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2013
Incheiere de sedinta din 31.01.2013Stabileşte un nou la data de 31 ianuarie 2013, sala 26, orele.12,30 , în vederea continuării operaţiunilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei conform hotărârii adunării creditorilor din 19.10.2012 şi pentru prezentarea următorului raport de către lichidator cu privire la modul de continuare a procedurii de lichidare. Pune în vedere lichidatorului judiciar ca până la data de 15.12.2012 să depună la dosar un raport în care să indice toate bunurile preluate pe bază de inventar, listele de inventar cu actele societăţii ce urmează a fi arhivate , o situaţie privind valoarea bunurilor deja valorificate , sumele distribuite şi creanţele care s-au distribuit creditorilor , sumele rămase de achitat inclusiv lista bunurilor rămase cu valorile succesive scăzute. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 octombrie 2012.
Stabileşte un nou la data de 25.10. 2012, sala 26, orele.12,30, în vederea continuării operaţiunilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei şi pentru prezentarea următorului raport de către lichidator cu privire la modul de continuare a procedurii de lichidare. Reţine faptul că lichidatorul a învederat că urmează să convoace adunarea generală a creditorilor pentru a supune spre aprobare propunerea de casare a bunurilor din patrimonial debitoarei şi valorificarea lor ca şi deşeuri, urmând să depună la dosar procesul verbal al şedinţei ce va cuprinde hotărârea adoptată de creditori în acest sens. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 mai 2012.
Ia act de forma şi conţinutul raportului de activitate înfăţişat de lichidator precum şi de, demersurile pe care acesta intenţionează să le întreprindă în procedură. Stabileşte un nou termen la data de 31 mai 2012, sala 26, orele.12,30 , pentru continuarea operaţiunilor de valorificare a bunurilor din averea debitoarei , dată la care lichidatorul va prezenta raportul privind stadiul procedurii de lichidare a bunurilor şi dovezile vizând demersurile întreprinse în acest sens. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 martie 2012.
Lichidatorul va proceda la distribuirea sumelor potrivit celor cuprinse în planul de distribuire nr.4. Ia act de forma şi conţinutul raportului de activitate înfăţişat de lichidator precum şi de demersurile pe care acesta intenţionează să le întreprindă în procedură. Stabileşte un nou termen în continuarea procedurii la data de 15.03.2012, sala 26, orele.12,00 dată la care lichidatorul va prezenta raportul privind stadiul procedurii de lichidare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi dovezile vizând demersurile întreprinse în acest sens. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2011.
Raportul asupra fondurilor obţinute în cadrul procedurii şi planul de distribuire nr.4 a sumei de 1.050.000 lei se afişează la uşa instanţei. Stabileşte în sarcina lichidatorului obligaţia de a notifica planul de distribuire tuturor creditorilor , urmând să depună la dosar dovezile în acest sens. Stabileşte termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii împotriva planului până la data de 032.10.2011 şi termen pentru soluţionarea acestora la data de 17 noiembrie 2011, urmând ca în notificarea care va fi emisă creditorilor , lichidatorul să menţioneze termenul stabilit. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Septembrie 2011.
Acordă un termen mai îndelungat în procedură , la data de 15.09.2011, sala 84, orele.12,30 pentru a da posibilitate lichidatorului de a continua licitaţiilor în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Martie 2011.
Lichidatorul va proceda la distribuirea sumelor potrivit celor cuprinse în planul de distribuire nr.3. Consfinţeşte procesul verbal al adunării creditorilor din 11.11.2010 în forma şi conţinutul înfăţişat de lichidator. Ia act de demersurile pe care lichidatorul intenţionează să le întreprindă în procedură. Stabileşte termen în cadrul procedurii la data de 24.03.2011, sala 84, orele.12,30, dată la care lichidatorul va prezenta raportul privind stadiul procedurii de lichidare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi dovezile vizând demersurile întreprinse în acest sens. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2010.
Raportul asupra fondurilor obţinute în cadrul procedurii şi planul de distribuire nr.3 a acestora se afişează la uşa instanţei. Stabileşte în sarcina lichidatorului obligaţia de a notifica planul de distribuire tuturor creditorilor , urmând să depună la dosar dovezile în acest sens. Stabileşte termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii împotriva planului până la data de 22.10.2010 şi termen pentru soluţionarea acestora la data de 18 noiembrie 2010, urmând ca în notificarea care va fi emisă creditorilor , lichidatorul să menţioneze termenul stabilit. Pune în vedere lichidatorului să depună spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă un extras al raportului prezentat la acest termen şi să înfăţişeze dovada în acest sens. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2010.
Consfinţeşte hotărârea adoptată de adunarea generală a creditorilor menţionată în cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 23.02.2010 şi înregistrat la dosar la data de 25.02.2010, în forma şi conţinutul prezentat de lichidator. Acordă un nou termen în vederea continuării procedurii de valorificare a activelor falitei şi recuperarea creanţelor. În vederea verificării activităţilor întreprinse de lichidatorul judiciar stabileşte un nou termen la data de 16.09.2010, orele.12,30, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 aprilie 2010.
Consfinţeşte hotărârea adoptată de adunarea generală a creditorilor menţionată în cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 23.10.2009 şi înregistrat la dosar la data de 6.11.2009. Acordă un nou termen în vederea continuării procedurii de valorificare a activelor falitei şi recuperarea creanţelor. În vederea verificării activităţilor întreprinse de lichidatorul judiciar stabileşte un nou termen la data de 15.04.2010, orele.12,30, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 ianuarie 2010.
Consfinţeşte hotărârea adoptată de adunarea generală a creditorilor menţionată în cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 30.07.2009 şi înregistrat la dosar în data de 7.08.2009. Acordă un nou termen în vederea continuării procedurii de valorificare a activelor falitei. În vederea verificării activităţilor întreprinse de lichidatorul judiciar va stabili un nou termen la data de 14 ianuarie 2010, orele 12,30, sala 84 a Tribunalului Comercial Mureş. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2009.
Ia act de conţinutul raportului de activitate prezentat de lichidator precum şi de demersurile pe care acesta intenţionează să le întreprindă în cadrul procedurii. Stabileşte un nou termen la data de 01.10.2009, sala 84, orele.12,30 în vederea continuării licitaţiilor de către lichidator pentru vânzarea bunurilor din patrimoniul debitoarei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2009.
Consfinţeşte planul de distribuire nr.2, în forma şi conţinutul prezentat de lichidator şi autorizează distribuirea sumelor conform celor cuprinse în plan. Stabileşte un nou termen la data de 14.05.2009, sala 84, orele.12,30 pentru continuarea valorificării bunurilor din averea debitoarei . Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2009.
În conformitate cu prevederile art. 122 din Legea nr.85/2006 dispune afişarea unui exemplar al planului de distribuire nr.2, la uşa tribunalului. Stabileşte termen pentru depunerea contestaţiilor faţă de planul de distribuire nr.2 până la data de data de 9.03.2009 şi termen pentru soluţionarea acestora la data de 19.03.2009. Lichidatorul judiciar va notifica planul de distribuire a sumelor obţinute din vânzarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, tuturor creditorilor şi debitoarei prin administrator special prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu menţionarea datei până la care au posibilitatea de a formula contestaţie precum şi a termenului stabilit pentru soluţionarea acestora , va convoca şedinţa adunării creditorilor având ca ordine de zi soluţionarea eventualelor contestaţii faţă de planul de distribuire şi aprobarea planului de distribuire şi va depune la dosar dovada demersurilor efectuate în acest sens. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2009.
Ia act şi consfinţeşte cuprinsul hotărârii Adunării Generale a Creditorilor din data de 19.11.2008 prin care se aprobă raportul de evaluare şi regulamentul de vânzare al bunurilor din averea debitoarei . În conformitate cu prevederile art.117 alin.4 din Legea nr.85/2006 dispune lichidatorului judiciar să efectueze operaţiunile de vânzare a bunurilor conform celor cuprinse în raport, în condiţiile prevăzute în regulamentul de vânzare şi la preţurile cuprinse în raportul de evaluare. Emiterea unei adrese către creditoarea SC TELEMOBIL SA pentru a i se aduce la cunoştinţă invocarea prevederilor art.76 din legea nr.85/2006 de către lichidatorul judiciar, faţă de creanţa solicitată. Pronunţată în şedinţa publică din 20 Noiembrie 2008.
În baza art.11 alin.1, lit d din legea nr.85/2006 confirmă noua componenţă a Comitetului creditorilor debitoarei, ca fiind format din : -DGFP Mureş; -AVAS Bucureşti -Municipiul Târnăveni; -E-On-Gaz Tg. Mureş; -SC Schuster Ecosal SRL; Pune în vedere lichidatorului judicar să convoace Adunarea Generală a creditorilor având ca ordine de zi supunerea spre aprobare a raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare al bunurilor din averea debitoarei şi va depune la dosar dovada convocării şi procesul verbal al şedinţei. Pentru realizarea obiectivelor în procedură stabileşte un nou termen la data de 20.11.2008. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare
Autorizează distribuirea sumelor cuvenite creditorilor debitoarei SC. Comunale SA Târnăveni, conform planului de distribuire nr.1/08.05.2008. Acordă termen în procedură pentru continuarea demersurilor de lichidare a societăţii, la data de 25.09.2008. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare
Respinge cererea formulată de creditoarea S** S******* E***** S**, cu sediul în Sighişoara, str. Viilor, nr.82/B, jud. Mureş în contradictoriu cu debitoarea SC. Comunale SA reprezentată prin lichidator judiciar CONTINSOLV IPURL, cu sediul în Tg. Mureş, b-dul Pandurilor, nr.25/A, jud. Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Stabileşte termen în cadrul procedurii la data de 05.06.2008 Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.05.2008.
încuviinţează cererea formulată de lichidatorul judiciar, stabileşte termen la data de 05.06.2008, dispune afişarea planului de distribuire la uşa instanţei şi întocmirea procesului verbal despre această împrejurare, pune în vedere lichidatorului judiciar să notifice tuturor creditorilor planul de distribuire şi să depună la dosar dovezilor în acest sens. stabileşte termen pentru soluţionarea cererii formulată de creditoarea S** S******* E***** S** , la data de 15.05.2008, pentru a da posibilitatea acesteia de a timbra cererea cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată;
.Consolidează tabelul definitiv de creanţe, întocmit de lichidatorul judiciar. Stabileşte un nou termen, pe data de 8 mai 2008, ora 12,30, sala 84, pentru ca lichidatorul să finalizeze procedura de inventariere a bunurilor din patrimoniul debitoarei, şi să întocmească regulamentul de valorificare a acestora. Ia act de intenţia lichidatorului judiciar de a supune discuţiei creditorilor includerea în comitetul creditorilor a creditoarei SC SCHUSTER ECOSAL SRL.
Amânat pentru depunerea tableului definitiv de creanţe.
dispune afişarea unui exemplar din tabelul suplimentar de obligaţii al debitoarei , la uşa instanţei şi întocmirea procesului verbal despre această împrejurare menţine termenul de soluţionare a contestaţiilor stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii falimentului, la data de 13.03.2008
INFIRMĂ planul de reorganizare propus de debitoarea SC COMUNALE SA cu sediul în loc.Tîrnăveni, str. Nicolae Bălcescu, nr.20, jud.Mureş reprezentată prin administrator judiciar CONTINSOLV IPURL, cu sediul în Tg. Mureş, B-dul Pandurilor, nr. 25 A, ap.12, jud.Mureş şi în consecinţă: În temeiul art. 107 alin.1 lit.A.c din Legea nr.85/2006 dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei falite SC COMUNALE SA cu sediul în Tîrnăveni, str. Nicolae Bălcescu,nr.20, jud.Mureş, având nr. de ordine în Registrul Comeţului Mureş, J/26/559/1998 şi CUI 1245815. În temeiul art. 107 alin.2 lit.a din Legea nr.85/2006 dispune dizolvarea societăţii falite. În baza art. 11 alin.1 lit c comb. cu art. 107 alin.2 lit.b din Legea nr.85/2006 desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă CONTINSOLV IPURL şi-i stabileste o remuneraţie provizorie lunară egală cu două salarii medii pe economie la care se adaugă un onorariu de succes de 7 la sută din valoarea încasărilor aduse la masa credală. Pune în vedere lichidatorului judiciar că are de îndeplinit în procedură, atribuţiile prev de art.25 din Legea nr.85/2006. În baza art. 107 alin.2 lit.e din Legea nr.85/2006 pune în vedere lichidatorului judiciar provizoriu ca în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentinţe, să întocmească o listă cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Pune în vedere debitoarei ca de îndată şi nu mai târziu de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri să predea lichidatorului judiciar gestiunea averii,lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar până la data de 4.02.2008. Stabileşte termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar de creanţe la data 28.02.2008. Stabileşte termen pentru depunerea contestaţiilor la tabelul suplimentar de creanţe până la data de 4.03. 2008 şi termen de soluţionare a contestaţiilor la data de 13. 03.2008. Stabileşte termenul de depunere a tabelului definitiv consolidat la data de 27.03.2008. Stabileşte termen pentru sedinţa Adunării Generale a creditorilor la data de 3.03.2008 având ca ordine de zi, confirmarea lichidatorului judiciar provizoriu şi confirmarea remuneraţiei acestuia. Pune în vedere lichidatorului judiciar să notifice prezenta hotărâre creditorilor, debitoarei, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş. Încetează de drept, dreptul de administrare debitoarei al debitoarei, conform art.47 alin.4 din Legea nr.85/2006. Dispune lichidatorului judiciar să notifice tuturor băncilor la care debitoarea are conturi deschise, prezenta hotărâre şi interzice acestora să dispună de numerarul aflat în conturile bancare ale debitoarei, fără ordinul lichidatorului judiciar. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 decembrie 2007. Acordă termen în procedură la data de 28.02.2008
Admite planul de reorganizare judiciară în varianta modificată, propus de debitoarea SC. Comunale SA cu sediul în Loc. Târnăveni, str.Nicolae Bălcescu, nr.20, jud. Mureş reprezentată prin administrator judiciar SC. Continsolv IPURL cu sediul social în Tg. Mureş, b-dul pandurilor , nr.25/A, ap.12, jud. Mureş şi în consecinţă: Dispune administratorului judiciar ca în termen de 25 zile de la pronunţarea prezentei sentinţe să convoce Adunarea Creditorilor şi a debitoarei cu scopul supunerii la vot a planului de reorganizare. Dispune administratorului judiciar ca în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei sentinţe să publice în Buletinul procedurilor de Insolvenţă, un anunţ referitor la propunerea planului cu indicarea celui ce l-a propus, a datei când se va vota, a orei şi a locaţiei şedinţei în care se va vota cu privire la plan şi a faptului că este admisibilă votarea prin corespondenţă, precum şi a datei de confirmare a planului. Stabileşte data de confirmare a planului la 20.12.2007, ora.12,30. Dispune administratorului judiciar să asigure desfăşurarea şedinţei de vot a planului cu respectareaîntocmai a dispoziţiilor art.100 din Legea nr.85/2006. Dispune debitoarei şi administratorului judiciar să asigure părţilor interesate să consulte planul de reorganizare de la sediul debitoarei pe cheltuiala solicitantului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu creditorii şi debitoarea. Acordă termen pentru confirmarea planului la data de 20.12.2007, ora.12,30. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.11.2007.
din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea aupra planului de reorganizare propus de debitoare, la data de 22.11.2007.
amână pronunţarea asupra planului de reorganizare propus de debitoarea SC. Comunale SA Târnăveni prin administrator judiciar CONTINSOLV IPURL, la data de 19.11.2007, sala 84, orele.12,00.
Admite cererea formulată de debitoarea SC. Comunale SA, cu sediul în Târnăveni, str. Nicolae Bălcescu, nr.20, jud. Mureş prin administrator judiciar SC. Continsolv IPURL şi în consecinţă: Încuviinţează radierea ipotecii de rang 1 înscrisă asupra imobilului intabulat în CF 94/N, Târnăveni, nr.cod.243 precum şi a interdicţiei de înstrăinare şi grevare cu sarcini a imobilului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi.01.11.2007.
stabileşte termen la data de 1.11.2007,pentru soluţionarea cererii de radiere a ipoteciii, cerere promovată de administratorul judiciar al debitoarei. stabileşte termen la data de 15.11.2007, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu toţi creditorii ,în vederea punerii în discuţia acestora ,a planului de reorganizare refăcut.
Admite contestaţia formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, cu sediul social în Tg. Mureş, str. Gh. Doja , nr.1-3, jud. Mureş, împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei în insolvenţă SC. Comunale SA , cu sediul în Târnăveni, str. Nicolae Bălcescu, nr.20, jud. Mureş, reprezentată prin administrator judiciar CONTINSOLV IPURL şi î consecinţă: Dispune administratorului judiciar să modifice tabelul definitiv de obligaţii al debitoarei în insolvenţă în sensul înscrierii în acest tabel a întregii creanţe a creditoarei DGFP Mureş, după cum urmează: - creanţă garantată în sumă de 3.735.362 lei la rangul de prioritate prevăzut de art.121.alin.1, pct.2 din legea nr.85/2006. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2007.
amână pronunţarea asupra contestaţiei formulate de către creditoarea DGFP împotriva planului de reorganizare, la data de 26.09.2007 stabileşte termen în procedură la data de 25.10.2007 sala 84, orele.12,30.
....
amânare pronunţare la 28.08.2007
În vederea regularizării cadrului procesual pentru soluţionarea contestaţiei creditoarei, judecătorul sindic apreciază că se impune citarea tututor părţilor potrivit art. 75 alin.2 Cod proc.civ. , în concret dispune citarea debitoarei, creditoarei DGFP Mureş, AVAS Bucureşti şi Primăria Târnăveni; nu se va cita creditoarea SC PURAQUA S.R.L., prin administrator judiciar, fiind citată prin Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL la termenul anterior ( fila 129 dos.) Menţine termenul de 23 august 2007 pentru soluţionarea cererii de repunere în termen formulată de Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL reprezentant al creditoarei S.C. PURAQUA S.R.L. , acordă termen în cunoştinţă creditoarei DGFP MUREŞ.
admite cererea de îndreptare a erorii materiale , în baza art.11 alin.1, lit.d din legea nr.85/2006 confirmă pe administratorul judiciar Continsol IPURL, în baza art.16, alin.1 din Legea nr.85/2006 desemnează provizoriu comitetul creditorilor; acordă termen în procedură la data de 23.08.2007
admite contestaţia formulată de DGFP Mureş, admite în parte contestaţia S** S******* E***** S**,dispune lichidatorului judiciar al debitoarei în insolvenţă să modifice tabelul preliminar de creanţe conform prezentei sentinţe, cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
-amână pronunţarea asupra contestaţiilor formulate de creditorii, S** S******* E***** S** ŞI DGFP Mureş, la data de 07.06.2007, sala 84, orele.10,00 -acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 14.06.2007
respinge opoziţia formulată de creditoarea DGFP Mureş, cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
amână pronunţarea asupra opoziţiei formulate de către creditoarea DGFP Mureş ,la data de 14.05.2007, prorogă termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la data de 31.05.2007, sala 84, orele.12,30.
admite cererea debitoarei, acordă un nou termen de judecată la data de 10.05.2007, sala 84, orele 12,30.
admite cererea formulată de debitoarea SC. Comunale SA Târnăveni, privind deschiderea procedurii generală a insolvenţei, cu drept de opoziţii pentru creditori , în termen de 15 zile de la efectuarea notificării
acordă un nou termen de judecată pentru îndeplinirea procedurii de citare cu debitoarea, la data de 15 martie 2007, sala 84, orele 12,30