B****** C*********
InculpatC****** D****
MartorÎn baza art. 87 alin. 5 din OUG. 195/2002 modificată cu aplicarea art. 74 lit a şi c şi 76 lit.d Cod penal, condamnă inculpatul B****** C*********, la pedeapsa închisorii de 6 luni. Interzice drepturile prev de art. 64 lit.a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, prevăzut de art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă condiţionat şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, în sensul că dacă în termenul de încercare va mai săvârşi o nouă infracţiune se va revoca suspendarea condiţionată. Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, către Baroul Bacău, pentru avocat Pralea Mariana din fondurile Ministerului de Justiţie. În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON onorariu apărător din oficiu, avocat Pralea Mariana. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.05.2007.
Amână judecarea cauzei la data de 22.5.2007 pentru când vor fi citaţi inculpatul şi martorul din lucrări cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Mai 2007