G**** D******
InculpatJ******* I*****
Parte civilăJ******* C*****
Parte civilăB******* F*********
Parte civilăS******* C***** J******* C********
Parte vătămatăÎn baza art.178 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a,c şi art. 76 alin.1 lit.d Cod penal condamnă inculpatul G**** D****** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi art.84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal şi în baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 14 şi art.346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art.998-999 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile J******* C*****, J******* I***** şi B******* F********* şi obligă inculpatul, alături de asigurătorul Societatea de Asigurare Unita SA Bucureşti la plata către fiecare parte civilă a sumei de 4.980 lei, cu titlu de daune materiale şi 10.000 lei, cu titlu de daune morale, asigurătorul urmând să răspundă alături de inculpat în limita plafonului legal. Respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate. Ia act că Spitalul Clinic Judeţean Constanţa nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Amână pronunţarea la data de 02.07.2008
Amână pronunţarea la data de 25.06.2008 .
Amana cauza la data de 20.06.2008 pentru a fi administrate probe.
Amână cauza la data de 16.05.2008 pentru a se solicita relaţii SC Unita SA.
Amana cauza la data de 11.04.2008 pentru citarea asiguratorului.
Amana cauza la data de 07.03.2008 pentru a se reveni cu adresa catre S******* C***** J******* C******** si catre Comisia Asiguratorilor de Autovehicule din Romania Bucuresti.
Amână cauza la data de 08.02.2008 fata de cererea apărătorului inculpatului de pregătire a apărării.