C***** N*******
ReclamantS* P***** S* B********
PârâtPronunţare amânată din data de 28 noiembrie 2007. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta C***** N*******, cu domiciliul în municipiul Roşiorii de Vede, strada Rahovei, blocul 106, scara A, etajul 2, apartamentul 7, judeţul Teleorman, în contradictoriu cu pârâta S.C. Petrom S.A. Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Dorobanţilor numărul 239, sectorul 1. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 6633 de lei reprezentând suplimentări salariale cuvenite şi neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paşti pe anii 2005 – 2007 şi de Crăciun pe anii 2004 – 2006. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI PENTRU A I SE DA RECLAMANTULUI POSIBILITATEA SĂ IA CUNOŞTINŢĂ DE NOTELE SCRISE PRIVIND EXCEPŢIA PRESCIPŢIEI DREPTULUI LA ACŢIUNE. sE VA EFECTUA ADRESĂ RECLAMANTULUI ÎN SENSUL DE A SE PREZENTA LA INSTANŢĂ ÎN VEDEREA SUSŢINERII INTERESEOR PROCESUALE ŞI PRIN CARE I SE VA CPOMUNICA ŞI NOTELE SCRISE
amână pronunţarea pentru a se comunica întâmpinarea pârâtului reclamantului
amână cauza la cererea pârâtei pentru a-şi pregăti apărarea