A***** I***
Recurent InculpatL*** A*******
Intimat Parte vătămatăAdmite recursul declarat de inculpatul A***** I***, împotriva sentinţei penale nr. 601 din 19 decembrie 2006 a Judecătoriei Dorohoi. Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând, înlătură aplicarea în cauză a disp. art. 71, 64 lit. a, b, c Cod penal, iar în temeiul art. 81 şi 82 Cod penal, suspendă condiţionat executare pedepsei de 6 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare din recurs, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Admite cererea formulată de inculpatul recurent A***** I*** prin care solicită amânarea judecării cauzei în vederea achitării pensiei de întreţinere restante. Amână judecarea cauzei la data de 17 aprilie 2007, pentru când se repetă procedura de citare cu partea vătămată intimată L*** A*******, inculpatul recurent are termen în cunoştinţă. Se emite adresă către Lupu Jinel, mandatarul părţii vătămate L*** A******* pentru a se prezenta în instanţă sau să precizeze dacă s-a împăcat cu inculpatul, în numele şi pentru partea vătămată, ca efect al procurii emise de aceasta.
Faţă de actele depuse la dosar şi precizările inculpatului recurent, instanţa va fixa un nou termen de judecată pentru când, se va trimite adresă părţii vătămate în care se va solicita acestea să se prezinte în instanţă şi să confirme dacă s-a prezentat la bancă să ridice banii şi dacă mai are alte pretenţii de la inculpat sau înţelege să-şi retragă plângerea