Ţ*** A********** M******
ReclamantS* P***** S* B********
PârâtPronunţare amânată din data de 28 noiembrie 2007. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Ţ*** A********** M******, cu domiciliul în municipiul Turnu Măgurele, strada Oituz, blocul MAI, scara A, apartamentul 1, judeţul Teleorman, împotriva pârâtei S.C. Petrom S.A. Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Dorobanţilor numărul 239, sectorul 1. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3623 lei reprezentând suplimentări salariale cuvenite şi neachitate cu ocazia sărbătorilor de Paşti pe anii 2005 – 2006 şi de Crăciun pe anii 2004 şi 2005, sumă ce se va actualiza în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
se amână cauza pentru ca pârâta să depună la dosar calculul primelor de Paşti şi Crăciun, în două variante.
AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI PENTRU A DEPUNE PÂRÂTA ÎNSCRISURI DIN CARE SĂ REZULTE CĂ DREPTURILE SOLICITATE DE RECLAMANT AU FOST INCLUSE ÎN SALARIU.
amână pronunţarea pentru a se comunica întâmpinarea pârâtului reclamantului
amână cauza la cererea pârâtei pentru a-şi pregăti apărarea