L**** A***** L****
InculpatL**** D*****
InculpatL**** N*** I****
InculpatC******* A***
Parte vătămatăS******* M********
Parte civilăCondamnă pe inculpatul L**** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 al. 2 cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal la pedeapsa de 6 ( şase) luni închisoare. Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b cod penal pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 cod penal. În baza art. 81 cod penal şi 71 al.5 cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată 2 (doi) ani şi 6(şase) luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. Se pun în vedere inculpatului prevederile art. 83 cod penal cu privire la revocarea suspendării condiţionate. Condamnă pe inculpatul L**** A***** L****, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 al. 2 cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal la pedeapsa de 6 ( şase) luni închisoare. Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b cod penal pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 cod penal. În baza art. 81 cod penal şi 71 al.5 cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. Se pun în vedere inculpatului prevederile art. 83 cod penal cu privire la revocarea suspendării condiţionate Condamnă pe inculpatul L**** N*** I****, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 al. 2 cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal la pedeapsa de 6 ( şase) luni închisoare. Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b cod penal pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 cod penal. În baza art. 81 cod penal şi 71 al.5 cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. Se pun în vedere inculpatului prevederile art. 83 cod penal cu privire la revocarea suspendării condiţionate Obligă inculpaţii în solidar să achite părţii civile S******* M******** Dorohoi, suma de 829,86 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii civile C******* A***. Admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpaţii în solidar să plătească părţii civile C******* A*** daune morale în dumă de 1.200 lei. Obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 550 lei, fiecare inculpat câte 183,3 lei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29 noiembrie 2007.
Hotarare 432 din 29.11.2007av. Filip Virgil, a solicitat a se acorda în cauză un nou termen de judecată.
s-a acordat termen pt.a citaţi martorii propuşi de părţi
s-a acordat termen pt. a se reface procedura cu inculpaţii şi prin afişare la Consiliul Local Cristineşti şi prin afişare la tabela de afişaj a instanţei