N**** E******** R*** M****
ReclamantS********* V***** A*** M****
ReclamantS*** I******
ReclamantF********** D***
PârâtG**** Ş*****
MartorRespinge excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtă ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă ca neîntemeiată. Admite acţiunea precizată. obligă pârâta la plata către reclamante a sumei de 65.025 euro, în echivalent în lei la cursul oficial al BNR la data plăţii. Obligă pârâta la plata către reclamante a sumei de 6.765 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea pentru 20.01.2009.
În baza art. 151 Cod proc. civ., Repune cauza pe rol. Acordă termen la 13.01.2009. Dispune citarea părţilor, pârâta cu copie a precizării acţiunii şi a obiecţiunilor formulate de reclamante, în vederea discutării în contradictoriu a admisibilităţii şi temeiniciei acestora.
Amână pronunţarea în cauză pentru 16.12.2008.
Acordă termen în continuare, la solicitarea părţilor, pentru observarea suplimentului la raportul de expertiză.
Dispune repetarea adresei către expertul desemnat în cauză Danciu Dănuţ, cu mneţiunea de a răspunde la obiecţiunile formulate de părţi şi încuviinţate de instanţă. Acordă termen la 02.12.2008, părţile având termenul în cunoştinţă.
Încuviinţează următoarele obiecţiuni ale reclamaţilor la raportul de expertiză: - să se stabilească dacă pârâta a ocupat sau nu anterior terenul şi momentul când a părăsit imobilul; - să se precizeze dacă pe terenul în litigiu au existat sau nu construcţii şi respectiv dacă în momentul de faţă (în prezent) există pe teren urmele unor foste construcţii; - să se stabilească lipsa de folosinţă a terenului în litigiu pentru o perioadă de 5 ani; - să se stabilească actualele vecinătăţi ale terenului în litigiu ţinând cont de toate înscrisurile părţilor. Respine obiecţiunile numerotate cu 1 şi 2 ale reclamanţilor la raportul de expertiză. Încuviinţează obiecţiunile numerotate cu 1 şi 2 ale pârâtei la raportul de expertiză: - să se precizeze dacă pârâta a deţinut terenul în litigiu anterior hotărârii judecătoreşti din 2000; - să se stabilească în ce perioadă a deţinut pârâta ternul în litigiu. Respinge obiecţiunea numerotată cu 3 a pârâtei la raportul de expertiză. Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârâtă. Încuviinţează, pentru reclamanţi, proba testimonială cu un martor. Dispune citarea martorului propus de reclamanţi, G**** Ş*****, cu domiciliul în loc. Craiova, str. Simion Stoilov nr. 9, bl. D28, sc. 1, et. 1, ap. 5, jud. Dolj. Încuviinţează, în contraprobă, pentru pârâtă, proba testimonială cu 1 martor. Pune în vedere pârâtei, prin cons. juridic Cioroianu, să individualizeze martorul încuviinţat cu listă - nume, prenume şi adresă, în teremn de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă. Dispune efectuarea unei adrese expertului desemnat Danciu Dănuţ, pentru a răspunde la obiecţiunile formulate de părţi şi încuviinţate de instanţă. Acordă termen la 18.11.2008, pentru administrarea probatorului astfel cum a fost încuviinţat, părţile având teremnul în cunoştinţă.
Încuviinţează cererea părţilor privind acordarea unui termen în continuarea în vederea observării raportului de expertiză depus la dosarul cauzei şi formularea de eventuale obiecţiuni. Acordă termen în continuare la 21.10.2008, părţile având termenul în cunoştinţă.
Acordă termen la 14.10.2008, având în vedere lipsa raportului de expertiză încuviinţat în cauză. Dispune repetarea adresei către expert desemnat Danciu Dănuţ, cu menţiunea de-a depune raportul de expertiză la dosarul cauzei.
Respinge cererea ca tardiv formulată. Irevocabilă.
Acordă termen la 02.09.2008, pentru întocmirea raportului de expertiză dispus în cauză. Dispune înaintarea unei adrese expertului desemnat Danciu Dănuţ cu menţiunea de a întocmi raportul de expertiză, în caz contrar va fi sancţionat cu amendă judiciară conform dispoziţiilor legale.
În temeiul art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cod proc. civ., Dispune sancţionarea expertului tehnic Popa Ion Alexandru cu amendă judiciară în cuantum de 100 lei şi darea în debit. Încuviinţează cererea părţilor privind înlocuirea expertului numit în cauză şi retragerea onorariului. Numeşte expert în cauză pe Danciu Dănuţ, cu nr. 1 pe lista înaintată de BLEJ Dolj. Acordă termen la 10.06.2008 pentru întocmirea raportului de expertiză dispus în cauză. Dispune efectuarea unei adrese expertului desemnat Danciu Dănuţ, cu menţiunea de a întocmi raportul de expertiză încuviinţat în cauză. Pune în vedere pârâtei, prin cons. juridic Cioroianu, să depună la dosar, în copie, raportul de expertiză menţionat în dispozitivul deciziei nr. 13/14.01.2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 3117/63/2006. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Prorogă discuţia cu privire la cererea de încuviinţare a probei testimoniale cu doi martori, formulată de av. Urziceanu, pentru reclamanţi. Pune în vedere pârâtei, prin cons. Cioroianu, să depună la dosarul cauzei hotărârea în revendicare formulată de familia Ionescu împotriva acesteia, privind imobilul din Craiova, str. Elena Teodoroiu. Acordă termen la 06.05.2008 pentru efectuarea expertizei încuviinţate în cauză. Dispune repetarea adresei către expert desemnat Popa Ion Alexandru, cu menţiunea de a efectua expertiza şi a întocmi raportul de expertiză dispus în cauză.
Respinge cererea de înlocuire a expertului desemnat formulată de av. Urziceanu, pentru reclamanţi. Dispune repetarea adresei către expert desemnat Popa Ion Alexandru, cu menţiunea de a întocmi raportul de expertiză, în caz contrar va fi sancţionat cu amendă judiciară. Încuviinţează obiectivele formulate de reclamanţi, la care să răspundă expertiza încuviinţată în cauză. Acordă tremen la 01 aprilie 2008 pentru administrarea probatoriului încuviinţat.
Desemnează expert în cauză, nr. 4 pe lista înaintată de BLEJT Dolj, respectiv expert tehnic Popa Ion Alexandru. Dispune efectuarea unei adrese expertului desemnat Popa Ion Alexandru, cu menţiunea de efectua expertiza încuviinţată în cauză, procedând la convocarea părţilor, de a întocmi şi depune raportul de expertiză. Ia act că reclamanţii nu solicită încuviinţarea unui expert tehnic asistent. Pune în vedere pârâtei, prin cons. juridic Cioroianu, să depună la dosarul cauzei contractele de închiriere încheiate între pârâtă şi SC SILVINEX SRL, SC A. Inter SRL şi o societate care se ocupă cu confecţii metalice, debitări, ambutisări lănteţi, garduri, grilaje, porţi, rafturi. Prorogă discuţia cu privire la proba cu expertiza la faţa locului solicitată de av. Urziceanu, pentru reclamanţi, după administrarea probei cu expertiza topo. Dispune repetarea adresei către Judecătoria raiova pentru a ne înainta dosarul nr. 5311/2000. Acordă termen la 04 martie 2008, părţile având termenul în cunoştinţă.
Repune cauza pe rol. Dispunea ataşarea dosarului nr. 5311/2000 al Judecătoriei Craiova. Se va înainta adresă Judecătoriei Craiova pentru ataşarea dosarului sus-menţionat. Dispune efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea topografie. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 1500 lei în sarcina pârâtului. Acordă termen la 05.02.2008.
Amână pronunţarea în cauză la data de 22 ianuarie 2008 la solicitatea cons. juridic Cioroianu, pentru pârâtă, în vederea formulării de concluzii scrise.
Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de cons. juridic Cioroianu, pentru pârâtă. Prorogă discuţia cu privire la proba cu expertiza tehnică în specialitate topo. Acordă termen la 15 ianuarie 2008 pentru când părţile au termenul în cunoştinţă.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta FEDERAL COOP Dolj pentru angajare apărător. Acordă termen la 11 decembrie 2007. Pune în vedere av. Urziceanu, pentru reclamanţi, să facă dovada calităţii de reprezentant al acestora potrivit dispoziţiilor art. 161 alin. 1 Cod proc. civ.