T***** I***** P***
CondamnatAdmite cererea formulată de Comisia de propuneri pentru acordarea liberării condiţionate de pe lângă Penitenciarul Vaslui şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului Todică Iulian-Paul, fiul lui Petru şi Zîna , născut la data de 1 iunie 1983, în oraş Iaşi, jud. Iaşi , anterior executării integrale a pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 2264/2006 a Judecătoriei Vaslui . Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului . Suma de 40 lei , reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 4 ianuarie 2007 .