S* V******* R****** S*
CreditorS* F** S***** S** B*******
DebitorSENTINŢA 39 - Admis contestaţia debitoarei, Respins cererea creditoarei Cu drept de recurs.
Se constată necesar a se reveni cu adresă la societatea creditoarei pentru a se comunica în original contractul şi facturile care au stat la baza prezentei acţiuni
Având în vedere că s-a depus contestaţie din partea societăţii debitoare, susţinerile făcute de apărătorul acesteia, se constată necesar a se comunica un exemplar şi creditoarei, cu adresă şi cu menţiunea de a depune originalele înscrisurilor
Având în vedere lipsa părţilor, judecătorul sindic constată necesar a se reveni cu adresă debitoarei pentru a preciza probele de care înţelege să-şi dovedească contestaţia formulată în cauză,
Având în vedere lipsa părţilor, judecătorul sindic constată necesar a se face adresă debitoarei pentru a preciza probele de care înţelege să-şi dovedească contestaţia formulată în cauză,
Avocat Humelnicu Daniel, depune împuternicire avocaţială pentru societatea debitoare şi înscrisuri în copie: Balanţa de verificare lunară cu sume precedente de la 01.03.2006 la 31.03.2006, chitanţe prin care face dovada că s-au făcut plăţi în contul creanţei, arătând că între părţi există o cesiune de creanţă, urmând a depune acte doveditoare în acest sens.