S** V*****
PetentI************ D* P****** A* J******** N****
IntimatM***** V***** D*****
MartorAdmite in parte plângerea formulată de către petentul S** V*****, domiciliat in comuna Certeze, jud. Satu Mare, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCA nr. 2814936, întocmit la data de 20.10.2007 de către intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. Modifică in parte procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PCA nr. 2814936 întocmit la data de 20.10.2007, in sensul următor: - anulează sancţiunea amenzii in cuantum de 156 lei şi măsura reţinerii permisului de conducere, dispuse pentru fapta prevăzută de art. 120 alineat 1 litera i din H.G. nr. 1391/2006; - menţine sancţiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţă publică, astăzi, 07.05.2008.
În vederea deliberării din lipsă de timp, amînă pronunţarea cauzei la data de 07.05.2008.
Având în vedere lipsa rpcoeduriid e citare cu petentul, amână jduecarea cauzei la data de 30.04.2008, ora 9 pentru când petentul va fi citat la domiciliul indicat dar şi prina fişare la uşa instanţei, se va cita martorul.
având în vedere lipa de procedură şi faptul că în procesul-verbal de constatare a acontravenţiei nu s-a indicat şi domiciliul martorului Movilă Dragoş, instanţa va amâna judecarea cauzei pentru când se vor cita părţile, intimatul cu menţiunea de a comunica domiciliul martorului şi se va cita şi mandatarul petentului, astfel cum este indicat în procura judiciară depusă la dosar.
Pentru a se comunica întâmpinare petentului şi având în vedere că de la data de 19.01.2008, completul Cc5 se desfiinţează, trimite cauza la comparzimentul repartizare ciclică.
având în vedere că de la data de 16 01.2008 completul Cc4 se desfiinţează, trimite cauza la compartimentul repartizare aliatorie pentru repartizare ciclică.Cu citarea părţilor.