V****** I***
InculpatCondamnă pe inculpat la pedeapsa de 2(doi) ani şi 2(două) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art.71 Cod penal, aplică inculpatului V****** I*** pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal. În baza disp. art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2(doi) ani şi 2(două) luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă penală, pe o perioadă de 4(patru) ani şi 2(două) luni care, conform disp. art.82 alin.1 Cod penal, constituie termen de încercare pentru inculpat. Învederează inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal. În baza disp. art.71 alin.5 Cod penal, dispune şi suspendarea executării pedepsei accesorii, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata şi în condiţiile prevăzute de textul de lege anterior-menţionat.
Amână pronunţarea pentru data de 11 noiembrie 2008
Amână pronunţarea pentru data de 04 noiembrie 2008
Acordă termen pentru când se va discuta necesitatea efectuării unei expertize medico-legale
Acordă termen pentru audierea martorilor din lucrări
Acordă termen pentru când se va cita martora cu mandat de aducere
Acordă termen pentru când se vor solicita relaţii de la Cabinet Individual de Medicină
Acordă termen pentru citarea martorilor
Acordă termen pentru citarea martorilor din lucrări
Acordă termen pentru citarea martorilor din lucrări
Acordă termen pentru interogarea inculpatului.
Acordă termen pentru citarea martorilor din lucrări.