C***** V***** M*****
InculpatS****** F*****
MartorÎn baza art.86 alin.1 din O.U.G. 195/2002, rep. cu aplicarea art.74 lit. a, c C.pen. şi art.76 lit.d C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere condamnă inculpatul C***** V***** M*****, la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare. În baza art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, rep. cu aplicarea art.74 lit. a, c C.pen. şi art.76 lit.d C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică de peste limita legală condamnă inculpatul C***** V***** M***** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare. În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b C.pen. urmază ca inculpatul C***** V***** M***** să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare. În baza art.81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza art. 359C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării art.83 C.pen. privitor la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul C***** V***** M***** la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.04.2008.
Pentru a delibera , amâna pronuntarea la data de 18.04.2008.
Pentru a delibera , amâna pronuntarea la data de 16.04.2008.
Pentru solicitarea fişei de cazier judiciar acorda termen la 08.04.2008.
Pentru probe , acorda termen la 04.03.2008 .