R*** G*******
CondamnatÎn baza art. 63 indice 1 Cod penal raportat la art. 449 indice 1 Cod procedură penală, respinge sesizarea BIROULUI DE EXECUTĂRI PENALE Judecătoriei Curtea de Argeş privind înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 600 lei la care a fost condamnat inculpatul R*** G*******, prin decizia penală numărul 408/R/17.04.2006 a Tribunalului Argeş, ca fiind rămasă fără obiect. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 Aprilie 2008.
Încuviinţează cererea reprezentantul Ministerului Public. Se va emite adresă către Casa Judeţeană de Pensii Argeş pentru a comunica dacă a fost reţinută din pensia condamnatului amenda penală în sumă de 600 lei aplicată acestuia prin sentinţa penală numărul 153/13.12.2006 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală numărul 408/R/17.04.2006 a Tribunalului Argeş. Se va reveni cu adresă către Administraţia Finanţelor Publice Bascov pentru a se comunica dacă debitul înaintat de Biroul de Executări Penale a fost transmis Casei Judeţene de Pensii Argeş, dacă s-a reţinut vreo sumă de bani până în prezent, iar în caz afirmativ care este cuantumul acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 3 Aprilie 2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 6 Martie 2008.
Încuviinţează cererea reprezentantul Ministerului Public. Se vor solicita relaţii de la Biroul de Executări Penale al acestei instanţe în sensul de a se comunica dacă s-a debitat amenda penală în sumă de 600 lei aplicată condamnatului prin sentinţa penală numărul 153/13.12.2006 a Judecătoriei Curtea de Argeş definitivă prin decizia penală numărul 408/R/17.04.2006 a Tribunalului Argeş. Se va emite adresă către Administraţia Finanţelor Publice Bascov pentru a se comunica dacă debitul înaintat de Biroul de Executări Penale a fost transmis Casei Judeţene de Pensii Argeş, dacă s-a reţinut vreo sumă de bani până în prezent, iar în caz afirmativ care este cuantumul acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 6 Martie 2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24 ianuarie 2008.
Încuviinţează cererea reprezentantul Ministerului Public şi dispune a se emite adresă către Casa Judeţeană de Pensii Argeş pentru a se comunica dacă asupra pensiei condamnatului s-a înfiinţat poprire în vederea achitării vreunei amenzi penale, iar în caz afirmativ să comunice despre ce amendă este vorba, respectiv hotărârea judecătorească în baza căreia a fost aplicată, din ce lună a început să se facă poprirea, cât i s-a reţinut condamnatului în fiecare lună şi care este suma totală reţinută până în prezent. Se va cita condamnatul şi se va emite mandat de aducere pentru acesta. Amână judecarea cauzei la data de 24 Ianuarie 2008. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06 Decembrie 2007.
Amână judecarea cauzei la data de 6 Decembrie 2007 pentru lipsa condamnatului. Se va cita condamnatul şi se va emite mandat de aducere pentru acesta. Pronunţată în şedinţa publică azi, 01 Noiembrie 2007.