S*********** S** B*** M***
ReclamantS***** P***** S** C****
Pârâta** M****** I*****
Reprezentant legalAdmite acţiunea reclamantei, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5923 EURO reprezentând contravaloarea lucrărilor de remediere – conform expertizei efectuate de ing. Zahu Traian , la imobilul proprietatea reclamantei , plus penalităţi de întârziere calculate de la 15 decembrie 2006 şi până la achitarea pretenţiilor; -autorizează reclamanta să efectueze reparaţiile constatate şi evaluate în expertiză. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei 4081 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Având în vedere lipsa părţilor şi a reprezentanâilor acestora, pentru a se emite adresă să comunice instanţei dacă mai doresc efectuarea expertizei sub sancţiunea decăderii dfin termen şi în caz afirmativ să depună obiectivele şi avans onorar .
Având în vedere lipsa părţilor, cererea de amânare depusă de reprezentanta reclamantei, pentru ca pârâta să depună obiectivele de contraexpertiză şi să achite 300 RON avans onorar pentru dl.exp.Dutca Vasile numit în cauză.
Având în vedere proba pentru efectuarea unei contraexpertize solicitată de reprezentanta pârâtei, probă încuviinţată de instanţă la termenul de azi, pentru a se solicita listă cu experţi în domeniul construcţii civile şi industriale de la Biroul local de expertize- Satu Mare şi pentru a se depune obiectivele pentru contraexpertiză .
La cererea reprezentanţilor părţilor, pentru a se pronunţa acestea asupra obiecţiunilor la expertiză şi a precizărilor depuse la dosar , solicitând acordarea unui termen de judecată mai lung având în vedere că reprezentanţii părţilor au cauze la alte instanţe.
Având în vedere raportul de expertiză depus la dosar , la cererea reprezentantei pârâtei pentru a se pronunţa asupra expertizei , pentru comunicarea unui exemplar din expertiză şi cu reprezentanta reclamantei şi prntru citarea din nou a martorilor propuşi de reclamantă .
Având în vedere lipsa expetizei în construcţii civile şi industriale , precum şi răspunsul depus de dl.expert , având în vedere şi cererea de amânare depusă de reprezentanta reclamantei.
Având în vedere numirea ca exp. a dl.expet Zahu Traian , pentru audierea martorilor propuşi de către fiecare parte , probe încuviinţate de instanţă la termenul de azi , pentru ca reclamanta să facă dova achitării avansului onorariu expertiză în sumă de 350 lei .
La cererea reprezentantei reclamantei pentru a răspunde în scris cu privire la întâmpinarea depusă de reprezentanta pârâtei , iar reprezentanta pârâtei va formula cerere de probaţiune la termenul următor.
La solicitarea reprezentantei reclamantei, pentru a se solicita listă cu experţi în construcţii civile de la Tribunalul Maramureş.
Având în vedere cererea de amânare depusă la dosar de către pârâtă pentru angajare de avocat.