C***** N******
InculpatCondamnă inculpatulC.N. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b,c Cod penal.
pentru a fi prezent apărătorul ales şi audierea martorului din lucrări Eni Vasile
Administrare probe.
pentru administrare probe Menţine starea de arest a inculpatului, urmând a se verifica în termenul prev. de art.160 ind.b Cod pr. penală.Cu recurs în 24 ore de la pronunţare.
pentru administrare probe
pentru administrare probe
In baza art.300 ind.2 rap. la art. 160 ind.b alin.3 Cod procedură penală , menţine măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului C***** N****** –, în prezent aflat în Penitenciarul cu regim închis Vaslui- trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. c C.pen, dispusă prin încheierea nr . 9/21.03.2007 a Tribunalului Vaslui în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 10/U/21.03.2007 , măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de art. 160 ind.b alin.1 Cod procedură penală. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare . Se va face adresă şi se va comunica măsura dispusă administraţiei locului de detenţie, respectiv Penitenciarul Vaslui . Pronunţată în şedinţă publică, azi , 18 iulie 2007, ora 15.50.
Pentru a-şi pregăti apărarea
În baza art. 300 ind.1 alin.1 Cod procedură penală, constată că măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului CĂRARE NICOLAE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. „c” Cod penal, este legală şi temeinică. În baza art. 300 ind.1 alin.3 Cod procedură penală , menţine arestarea preventivă a inculpatului dispusă prin Încheierea nr.9/U din 21.03.2007 a Tribunalului Vaslui în baza căreia s-a emis mandatul de arestare nr.10/U/21.03.2007, măsura urmînd a fi verificată în termenul prevăzut de disp. art. 160 ind.b alin.3 Cod procedură penală . Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Se va face adresă şi se va comunica măsura dispusă administraţiei locului de detenţie, Arestul I.P.J. Vaslui . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 iunie 2007.