C******* N******** "***** R******
ReclamantA****** N******** D* A*********** F******
PârâtRespinge acţiunea ca lipsită de interes. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 mai 2014.
Hotarare 1586/2014 din 21.05.2014Faţă de lipsa de la dosarul cauzei a deciziei pronunţate în recurs, în dosarul nr. 10330/1/2010, revine cu solicitarea ca ambele părţi să depună la dosarul cauzei decizia sus-menţionată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.05.2014, completul 7 Fond, ora 12:00, sala E23 "Paul Negulescu", pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 02.04.2014Având în vedere că judecătorul care a compus completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei nu mai funcţionează în cadrul secţiei, în baza art. 99 alin.5 ind.3 din Hotărârea CSM nr. 387/2005 modif., dispune scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea la compartimentul registratură al secţiei în vederea repartizării aleatorii.
În baza art. 99 alin. 5 din H CSM nr. 387/ 2005 astfel cum a fost modificat prin H CSM nr. 1080/2013, dispune trimiterea cauzei la Completul 5 Fond, în vederea stabilirii termenului de judecată de către judecătorul ce va fi investit. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.02.2014Verificând temeiurile suspendării prezentei cauze, reţine că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, se află în curs de soluţionare dosarul cu nr. 10330/2/2010, astfel că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii suspendării prezentei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, subzistă şi la acest moment. Aşa fiind, va menţine măsura suspendării până la soluţionarea irevocabilă a dosarului penal cu nr. 10330/2/2010
Incheiere suspendare din 21.05.2012Menţine măsura susp.jud.dispusă prin înch. 21.11.2007 menţinută prin înch din 13.05.2009
În baza art.244 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei. Cu recurs.
Admite cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâta A****** N******** D* A*********** F******. În temeiul art.244(1) pct.2 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii cauzei privind pe reclamanta C.N. Poşta Română S.A., cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.6, bl.3 A, sectorul 4 şi pârâta A****** N******** D* A*********** F******, cu sediul în Bucureşti, str.Apolodor nr.17 sectorul 5. Cu recurs pe întreaga perioadă de suspendare.