Dosar 2161/112/2007 din 01.10.2007

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2161/112/2007
Data dosar:
01.10.2007
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.10.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Restituit la procuror

    Admite excepţia invocată de inculpatul D.G.A, prin apărător, şi în consecinţă: În baza dispoziţiilor articolului 332 aliniatul 2 Cod procedură penală: Dispune restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmării penale în privinţa inculpatului D.G.A. Menţine măsurile asiguratorii luate. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare cu inculpaţii D.G.A şi C.E.N şi de la comunicare cu celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din 10 octombrie 2011.

  • Sedinta din data de 03.10.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    cu privire la excepţiile invocate pentru data de 10 octombrie 2011

  • Sedinta din data de 26.09.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    pentru data de 3 octombrie 2011, cu privire la excepţiile invocate.

  • Sedinta din data de 19.09.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    amânată pronunţarea cu privire la excepţiile invocate în apărarea inculpaţilor, la data de 26 septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 17.08.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    lipsă de procedură; lipsă părţi; neaducere inculpaţi arestaţi; pentru citirea actului de sesizare a instanţei.

  • Sedinta din data de 22.06.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    pentru lipsă de procedură cu părţile

  • Sedinta din data de 18.05.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    pentru lipsa inc. arestaţi în alte cauze.

  • Sedinta din data de 18.04.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    pentru solicitarea ANP-ului să comunice data la care pot fi transferaţi inc. arestaţi în alte cauze, în vederea începerii cercetărilor judecătoreşti.

  • Sedinta din data de 18.03.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    pentru lipsa de procedură cu inculpaţii arestaţi în alte cauze, fixându-se termen la 18 aprilie 2011, ora 9,00.

  • Sedinta din data de 11.02.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    la termenul din 18 martie 2011, orele 9,oo pentru lipsă de procedură cu inc. R.A.G.

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    amână cauza pentru lipsa inc. arestaţi În baza disp. art. 139 Cod procedură penală, Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faptă de inculpatul B.C.C., cu măsura preventivă de a obligării de a nu părăsi ţara prev. de art. 145/1 Cod procedură penală. Conform disp. art. 145/1 alin.2 rap. la art. 145 alin.1/1 lit. "a-d" Cod procedură penală, pe durata măsurii de a nu părăsi ţara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu, respectiv mun. Hunedoara, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schime locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Potrivit disp. art. 145 alin. 1/2 lit. "c" Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul va respecta şi obligaţia de a nu se apropia de părţile vătămate, de membrii familiilor acestora, de coinculpaţi şi de martori şi de a nu comunica cu aceste persoane direct sau indirect. Pune în vedere inculpatului disp. art. 145/1 alin. 2, raportată la art. 145 alin.2/2 Cod procedură penală. Dispune comunicarea prezentei încheierii organelor şi instituţiilor arătate la art. 145 alin.2/1 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 20 ianuarie 2011.

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    amânată pronunţarea la data de 20 ianuarie 2011

  • Sedinta din data de 24.11.2010 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amână cauza

    pentru ca inc. arestaţi să-şi angajeze apărători, pentru data de 11 februarie 2011, ora 9,oo.

  • Sedinta din data de 15.09.2010 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru lipsă de procedură cu inculpaţii R.A.G, M.O.I. şi V.S, aflaţi în stare de arest în Penitenciarul Aiud.

  • Sedinta din data de 30.06.2010 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru lipsă de procedură şi de apărare a inculpaţilor

  • Sedinta din data de 26.05.2010 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru lipsă de procedură cu inc. M.O.I şi R.A.G, arestaţi în alte cauze

  • Sedinta din data de 05.06.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Suspendat

    Dispune sesizarea C.C. şi înaintarea dosarului. Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei

  • Sedinta din data de 29.04.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    lipsă procedură cu inc. arestaţi în alte cauze şi petentul Văcar Remus

  • Sedinta din data de 25.03.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    lipsă de procedură cu inculpatul R.A.G. şi M.O.I. arestaţi în alte cauze şi pentru lipsa dosarului aflat în recurs la C.A. Cluj.

  • Sedinta din data de 04.03.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Soluţionare

    În baza disp. art. 168 şi art. 169 Cod procedură penală: 1. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de scoatere de sub sechestru, formulată de inculpatul T.V.D, având ca obiect suma de 13.410 lei (134.100.000 lei ROL) ridicată de la domiciliul său cu ocazia percheziţiei efectuate la data de 13 iulie 2006, indisponibilizată prin Ordonanţa emisă la data de 28 august 2006 în dosarul nr. 12D/P/2006 al DIICOT - Serviciul Teritorial Alba. 2. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de scoatere de sub sechestru, formulată de petenta Tămârjan Roxana-Georgiana, având ca obiect suma de 13.410 lei ridicată în urma percheziţiei domiciliare efectuată la data de 13 iulie 2006, indisponibilizată prin Ordonanţa DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, în dosarul nr. 12D/P/2006, din data de 28 august 2006. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 4 martie 2009.

  • Sedinta din data de 25.02.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    în vederea studierii excepţiilor de neconstituţionalitate depuse în scris la dosar, lipsă de procedură cu inc. R.A.G. ş.a. Amână pronunţarea cu privire la cererea de scoatere de sub sechestru formulată de petenta Tămârjan Roxana la 4 martie 2009.

  • Sedinta din data de 22.01.2009 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    lipsă de procedură cu inc. R.A.G. arestat în altă cauză şi cu p.resp.civilmente SC"Metalom Mar & Si " SRL Hunedoara.

  • Sedinta din data de 17.12.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru lipsă de apărare

  • Sedinta din data de 19.11.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru depunerea de acte în susţinerea cererilor de scoatere de sub sechestru, audiarea martorilor lipsă.

  • Sedinta din data de 05.11.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Soluţionare

    În baza disp. art. 168 şi art. 169 Cod procedură penală: I. Respinge, ca neîntemiate, cererile de scoatere de sub sechestru, formulate de inculpatul D******* F***** şi partea responsabilă civilmente S.C."F&M Moon Exim"SRL Hunedoara, având ca obiect autoturismul marca "Audi A4" cu nr. de înmatriculare HD-72-MON şi respectiv autoturismul marca "Porche Cayenne S" cu nr. de înmatriculare HD - 01 - MON şi suma de 250.000.000 lei (ROL). II. 1. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de scoatere de sub sechestru, formulată de inculpatul Stanciu Laurenţiu-Nicolae, având ca obiect bijuteriile proprietatea soţiei sale, petenta Stanciu Tatiana-Maria. 2. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de scoatere de sub sechestru formulată de petenta Stanciu Tatiana-Maria, având ca obiect bijuteriile ridicate în urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 13 iulie 2006, indisponibilizate prin Ordonanţa emisă la data de 28 august 2006 în dosarul nr. 12 D/P/2006 al DIICOT - Serviciul Teritorial Alba. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu partea responsabil civilmente SC"F&M Moon Exim"SRL Hunedoara, cu inculpatul Stanciu Laurenţiu-Nicolae şi petenta Stanciu Tatiana-Maria şi de la pronunţare cu inculpatul D******* F*****. Pronunţată în şedinţa publică azi 5 noiembrie 2008.

  • Sedinta din data de 29.10.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Soluţionare

    Amânată pronunţare cu privire la măsurile asiguratorii pentru data de 5 noiembrie 2008.

  • Sedinta din data de 22.10.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru citarea părţilor lipsă, introducerea în cauză a părinţilor inc. F.E. decedat. Amânată pronunţarea la 29.10.2008, cu privire la cererile de ridicare a sechestrelor formulate în cauză.

  • Sedinta din data de 01.10.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Soluţionare

    În baza disp. art. 168 alin.1 rap. la art. 169 Cod procedură penală: Admite cererea formulaă de petentul Şvabi Viorel şi în consecinţă: Constată că sumele de bani ridicate de organele de poliţie cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 13 iulie 2006, la imobilul situat în localitatea Sebeş. str. Macului nr. 23, jud. Alba, respectiv 1.350.000.000 lei ROL, 8.230 euro şi 330 dolari, indisponibilizate prin Ordonanţa din data de 28 august 2006 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, în dosarul nr. 12D/P/2006, de la inculpatul R.G.F., sunt proprietatea petentului Şvabi Viorel. Dispune scoaterea de sub sechestru şi restituirea, către petentul Şvabi Viorel a sumelor ridicate, respectiv 1.350.000.000 lei ROL, depusă la Trezoreria mun. Deva şi 8.230 euro şi 330 dolari depuse la B.C.R. SA -Sucursala Judeţeană Hunedoara. Potrivit disp. art. 169 alin.2 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina petentului obligaţia de a păstra sumele de bani restituite, până la rămânerea definitivă a hotărârii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 1 octombrie 2008.

  • Sedinta din data de 24.09.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    Amânată pronunţarea în ce priveşte măsura sechestrului asigurator formulată de petentul Ş.V. la 1-10-2008

  • Sedinta din data de 17.09.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru lipsă de procedură cu inc. R.A.G., citarea petenţilor a martorilor, efectuarea unei adrese către Baroul de avocaţi Bţa, în vederea desemnării unui ap.din oficiu pt. inc., D.F.

  • Sedinta din data de 25.06.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    lipăs procedură cu inc.aflaţi în stare de deţinere şi lipsa de apărare a inculpaţilor.

  • Sedinta din data de 28.05.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru lipsa dosarului, aflat la C.A.Cluj în recurs şi pentru lipsă de procedură

  • Sedinta din data de 15.05.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Încheiere

    Respinge, ca neîntemeiată propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatului C.A.G. şi dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 145/1 Cod procedură penală, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 mai 2008. Conform disp. art. 145/1 alin.2 rap. la art. 145 alin.1/1 lit. "a-d" Cod procedură penală, pe durata măsurii de a nu părăsi ţara, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu, respectiv mun. Hunedoara, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schime locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Potrivit disp. art. 145 alin. 1/2 lit. "c" Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul va respecta şi obligaţia de a nu se apropia de părţile vătămate, de membrii familiilor acestora, de coinculpaţi şi de martori şi de a nu comunica cu aceste persoane direct sau indirect. Pune în vedere inculpatului disp. art. 145/1 alin. 2, raportată la art. 145 alin.2/2 Cod procedură penală. Dispune comunicarea prezentei încheierii organelor şi instituţiilor arătate la art. 145 alin.2/1 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 15 mai 2008, orele 12,oo.

  • Sedinta din data de 14.05.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Încheiere

    Amânată pronunţarea la 15 mai 2008

  • Sedinta din data de 23.04.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    lipsa dosarului, aflat în recurs la C.A,.Cluj şi lipsă de pr. cu inc. arestaţi

  • Sedinta din data de 02.04.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Soluţionare

    În baza disp. art. 168 şi art. 169 Cod procedură penală: Admite cererile formulşate de inculpatul B.M. şi petenta Barticel Simona - Ana şi în consecinţă: - dispune scoaterea de sub sechestru şi restituirea către petenta Barticel Simona-Ana, a bijuteriilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 16 august 2006, depuse la Trezoreia muncipiului Deva, după cum urmează: - colier de metal galben în lungime de aproximativ 43 cm; - brăţară de metal galben şi alb, tip ceas - cu desen metalic, formă pătrată în lateral, iar la mijloc cerc; - lănţoşor de metal de culoare galbenă, în lungime de aproximativ 44 cm cu cruciuliţă; - brăţară de metal galben şi alb, lungime 19 cm, din zale dreptunghiulare de diferite mărimi; - brăţară de lungime de 19,5 cm, lăţime 2 cm din metal de culoare galbenă şi albă, având aplicate pe două dintre zale un clip; - două verighete din metal de culoare galbenă; - una pereche cercei în formă circulară, din metal de culoare galbenă; - una brăţară în lungime de 14,5 cm, din metal de culoare galbenă, inscripţionată "Roxana"; - un lanţ în lungime de 48 cm, din metal de culoare galbenă şi albă cu zale ovale, - una cruciuliţă din metal galben şi alb de 4,8/3,4 cm încrustată cu mai multe pietricele: - una cruciuliţă din metal galben şi alb 2,2/1,8 cm cu pietricele; - un ceas de damă marca "Geneve" de formă circulară din metal galben, având brăţara de asemenea din metal galben din patru fire; - una pereche cercei cu lănţişor, cu lungimea de 5,3 cm, din metal galben, având la capete 2 biluţe; - un inel din metal galben cu piatră albastră; - un inel din metal galben cu patru zale, încrustat cu mai multe pietre albe; - un inel de culoare galbenă încrustat cu mai multe pietricele; - un inel de culoare galbenă, încrustat cu 9 pietricele; - un inel de culoare galbenă având în centru o piatră de culoare albastră şi 10 pietricele albe; - cinci zale din metal de culoare galbenă în punguliţă de plastic; - un cercel în forma circulară din metal de culoare galbenă, cu 7 pietricele. Potrivit disp. art. 168 alin.2 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina petentei obligaţia de a păstra bunurile restituite, până la rămânerea definitivă a hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu petenta. Pronunţată în şedinţa publică azi 2 aprilie 2008.

  • Sedinta din data de 26.03.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    pentru lipsa apărării şi lipsa procedurii de citare cu inc.arestaţi în alte cauze.

  • Sedinta din data de 13.03.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Soluţionare

    În baza disp. art. 168 şi art. 169 Cod procedură penală: Respinge, ca neîntemeiate, cererile de scoatere de sub sechestru, formulate de inculpatul D******* F***** şi partea responsabil civilmente S.C."F&M Moo Exim"SRL Hunedoara, având ca obiect autoturismele marca "Audi A4", nr. de înmatriculare HD-72-MON şi "porche Chayenne S" cu nr. de înmatriculare HD - 01-MON. Admite cererea formulată de petenta Dumitraş Simona şi în consecinţă: - dispune scoaterea de sub sechestru şi restituirea către petentă a bijuteriilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 13 iulie 2006, depuse la Trezoreia Mun. Deva, după cum urmează: 1. lanţ din zale de aur cu medalion (capul lui Isus), cu lunigimea lanţului de 33 cm; 2. lanţ cu medalion cruce cu Isus răstignit, de lungime 28 cm; 3. lanţ de aur cu medalion scorpion în lungime de 32 cm; 4. brăţară de aur 23 cm; 5. brăţară de zale hexagonale de aur de 22 cm lungime; 6. brăţară impletită din aur de 20 cm, lungime; 7. brăţară de aur alb şi galben de 22 cm lungime; 8. brăţară fixă din aur în diametru de 6 cm, 9. lanţ din zale de aur alb şi galben în lungimer de 23 cm; 10. un medalion din aur galben în formă de ancoră având aplicată pe Fecioara Maria - în lungime de 7 cm; 11. o verighetă din aur galben în diamtetru de 1,5 cm; 12. un cercel din aur galben în formă de sferă; 13. un inel din aur galben cu piatră de culoare albă (diamant); 14. un inel din aur galben cu pietricele de culoare roşii (rubine); 15. un inel din aur galben şi aur alb cu pietricele de culoare albă (diamante de 1K) ; 16. un inel din aur cu cruce; 17. un inel din aur galben şi alb sub formă de floare; 18. un inel din aur galben cu piatră roşie încadrată de pietricele de culoare albă; 19. un lanţ din zale din aur galben cu 2 medalioane sub formă de cruce de 32 cm; 20. o brăţară din zale de aur alb şi galben în lungime de 26 cm; 21. un lanţ din aur galben şi alb cu medalion în formă de hexagon cu cap de leu aplicat în lungime de 32 cm; 22. o brăţară din zale de aur galben în lungime de 24 cm; 23. un lanţ de zale cilindrice din aur galben şi alb cu medalion rotund cu portret damă în lungime de 30 cm; 24. patru monede de aur galben; 25. un lanţ din aur galben din zale cu 2 medalioane, unul rotund şi unul pătrat cu piatră de culoare portocalie în lungime de 20 cm; 26. un lanţ model împletit în lungime de 25 cm; 27. un medalion de aur galben în formă de cruce; 28. un inel în formă de spirală de aur galben - rupt. Potrivit disp., art. 168 alin.2 Cod procedură penală, stabileşte în sarcina petentei obligaţia de a păstra bunurile restituite, până la rămânerea definitivă a hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 13 martie 2008.

  • Sedinta din data de 12.03.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    Amână pronunţarea cu privire la cererile formulate, privind ridicarea sechestrului asigurator la data de 13 martie 2008

  • Sedinta din data de 05.03.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    Amânată pronunţarea cu privire la soluţionarea cererilor formulate de ridicare a sechestrului asigurator, la termenul din 12 martie 2008.

  • Sedinta din data de 27.02.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    lipsă de procedură cu inculpaţii arestaţi; introducerea în cauză a moşt. inc. decedat

  • Sedinta din data de 30.01.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    lipsa inc. aflaţi în stare de arest, lipsă procedură cu unele dintre părţ-vătămate şi civile ce nu au fost introduse în cauz.

  • Sedinta din data de 19.12.2007 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    Lipsă de procedură cu inculpaţii aflaţi în stare de arest

  • Sedinta din data de 29.11.2007 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu toate părţile, pentru a da posibilitatea apărătorilor aleşi să-şi formuleze apărările şi pentru angajare de apărători aleşi.

  • Sedinta din data de 31.10.2007 la ora 8:30

    Complet: Complet nr. 4 - Fond
  • Amânat

    Pentru lipsă de procedură şi în vederea angajării de apărători aleşi de către inculpaţi.

Flux dosar


Actualizare GRPD