D******* I***
ReclamantD******* D****
ReclamantC***** O*** - S*** B******* - R********** P*** P*****
PârâtG***** O******
PârâtF**** A**
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de
Admite cererea formulată de reclamanţi privind acordarea cuvântului pe fond la următorul termen de judecată, în prezenţa reprezentantei acestora. Se citează pârâţii, cei cu domiciliu necunoscut potrivit dispoziţiilor art.95 al.2 Cod procedură civilă prin afişare la uşa instanţei şi prin publicarea într-un ziar mai răspândit, cu 15 zile înainte de termenul de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 13 noiembrie 2007. Pronunţată în şedinţa publică din 16 octombrie 2007.
Se citează martorii Bularca Gheorghe şi Măcelar Gheorghe, cu menţiunea că în caz de neprezentare vor fi sancţionaţi cu amendă judiciară.
Faţă de răspunsul primit de la Primăria oraşului Înt.Buzăului, dispune reaudierea martorilor Bularca Gheorghe şi Măcelar Gheorghe cu citarea acestora.
Admite cererile formulate de reprezentanta reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor să achite diferenţă taxă judiciară de timbru în sumă de 300 lei , întrucât consideră că valoarea terenului declarată de aceştia este derizorie şi să depună extrasul C.F. nr.973 Bicfalău, la zi Se face adresă către Primăria oraşului Intorsura Buzăului pentru a ne comunica cu ce suprafaţă de teren figura pârâta G***** O****** în Registrul Agricol până în anul 2005 şi în ce an a fost construită casa cu care aceasta figura în Registrul Agricol. Se citează pârâţii, cei cu domiciliu necunoscut potrivit dispoziţiilor art.95 al.2 Cod procedură civilă prin afişare la uşa instanţei şi prin publicarea într-un ziar mai răspândit, cu 15 zile înainte de termenul de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 4 septembrie 2007.
Încuviinţează probele solicitate de reclamanţi prin reprezentant avocat Miko Zsuzsanna şi anume: proba cu înscrisuri, testimonială cu doi martori şi expertiza topografică extrajudiciară efectuată în cauză şi depusă la dosar. se citează pârâţii cu menţiunea să comunice dacă sunt de acord cu expertiza extrajudiciară efectuată în cauză.