S****** I**
InculpatS***** C*********
MartorV***** M******
MartorD****** F******** C*******
MartorS****** A*****
MartorÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată şi art. 293 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 74, lit.a,c şi art.76 Cp.: Condamnă pe inculpatul S****** I**, fiul lui Ion şi Elena, născut la 08.04.1982 în oraşul Pucioasa, jud.Dâmboviţa, fără antecedente penale, domiciliat în com.Vârfuri, sat Merişoru, jud.Dâmboviţa, CNP *********1930, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art.293 alin.1 C.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 15 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În baza art.33 lit.a,34 lit.b C.pen. contopeşte aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza disp. art. 81 cod penal: Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 6 luni. În baza art.71 alin. ultim C.pen. : Dispune suspendarea executării pedepselor accesorii prev. de art.64 lit.a teza II a şi lit.b C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 C.pen. În baza art.191 C.pr.pen. : Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, incluzând şi onorariul apărătorului din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.
Pentru lipsa inculpatului şi a apărătorului acestuia, a martorilor din acte şi a martorului în circumstanţiere, amână judecarea cauzei la termenul din 17.12.2007.
S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probatoriilor în circumstanţiere.
S-a amânat judecarea cauzei în vederea citării inculpatului şi a martorilor lipsă cu mandat de aducere cu însoţitor.