C****** M****** I********* D* S**** C******* F******
ReclamantC******** J******* A****
PârâtP*********** C*********** J******* A****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN ARGEŞ. Admite în parte acţiunea reclamantei CABINET MEDICAL INDIVIDUAL DR. STATE CRISTINA FELICIA formulată în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL JUDEŢEAN ARGEŞ, PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN ARGEŞ. Obligă pârâţii să-i răspundă la cererea nr. 5452/04.05. 2007. Respinge capătul de cerere privitor la procedura prevăzută de OUG 110/2005, modifiactă şi cu privire la vânzare. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 9 noiembrie 2007 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de întampinarile pârţilor. Pune în vedere reprezentantului pârâţilor să depună la dosar, în termen legal anexa la Hotarârea nr. 115/30.08.2006 privind lista spaţiilor. Amână judecarea cauzei la 9 noiembrie 2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 8 octombrie 2007 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.