Dosar 2241/258/2007 din 12.09.2007

violarea de domiciliu (art.192 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2241/258/2007
Data dosar:
12.09.2007
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
violarea de domiciliu (art.192 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2007 la ora 8:30

    Complet: C5VECHI
  • Soluţionare

    În baza art.20 raportat la art.197 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.74 şi art.76 lit.c Cod penal, condamnă pe inculpatul M***** A****, la predeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol. În baza art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 şi art.76 lit.c Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art.81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în termenul de încercare. Constată că partea vătămată N*** T****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art.191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 360 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

  • Sedinta din data de 21.11.2007 la ora 8:30

    Complet: C5VECHI
  • Încheiere

    obţinerea unui referat de evluare şi citarea martorului lipsă.

  • Sedinta din data de 17.10.2007 la ora 8:30

    Complet: C5VECHI
  • Încheiere

    amânat pentru ca inculpatul să-şi angajeze un apărător ales.

Flux dosar


Actualizare GRPD