M****** I*****
Apelant ReclamantP******* M*********** Z****
Intimat PârâtP******* M*********** Z****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamanta M.I. împotriva sentinţei civile nr. 806/13.04.2007 a Tribunalului Sălaj, dosar nr. 2276/84/2006, pe care o schimbă în tot şi în consecinţă: Admite plângerea formulată de reclamanta M.I. împotriva dispoziţiei nr. 1031/19.05.2006 emisă de P.M.Z. pe care o modifică în parte, astfel: Stabileşte că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare cotei de 1/2 parte din valoarea de circulaţie actuală, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, a imobilului teren în suprafaţă de 1061 mp, înscris iniţial în CF nr. 3118 Zalău nr. top. 1781/2 şi construcţie edificată din cărămidă şi ţiglă în anul 1946, compusă din locuinţă şi localuri, având 14 camere cu o suprafaţă locuibilă de 277 mp. Obligă pe intimatul P.M.Z. să plătească apelantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi apel. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 19 octombrie 2007.
Amână judecarea cauzei pentru data de 19 octombrie 2007 în scopul comunicării motivelor de apel.