S** C*** M**** S**
CreditorS* S** C*** M**** S**
Creditor LA AV. GÎLCEAVA ILEANA CLAUDIAL********** C****** G******* P*** P*****
DebitorR O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI . Dosar nr. 22971/299/2007 SENTINŢA CIVILĂ NR.390 Şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2008 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE –BĂRBUŢ FLORENŢA GREFIER-CIOBANU DANA Pe rol soluţionarea cauzei comerciale privind pe creditoarea S** C*** M**** S** şi pe debitoarea L********** C****** G******* P*** P*****, având ca obiect „somaţie de plată”. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns creditoarea prin avocat, cu delegaţie la dosar, lipsă fiind debitoarea. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în sensul că reclamanta creditoare a depus la dosar chitanţa nr.8623718/1/10.12.2007 reprezentând taxa de timbru, în cuantum de 39 lei, instanţa procedând la anularea acesteia, după care, Instanţa acordă cuvântul la propunerea de probe. Creditoarea prin avocat solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar. Instanţa admite creditoarei proba solicitată. Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri pe fond. Creditoarea prin avocat solicită admiterea acţiunii aşa cum a formulată. În temeiul art. 150 C.pr.civ. instanţa declară închise dezbaterile. INSTANŢA PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Admite cererea formulată de creditoarea S** C*** M**** S** şi pe debitoarea L********** C****** G******* P*** P*****. Somează debitoarea să plătească creditoarei suma de 1785 lei reprezentând contravaloare servicii, 514 lei reprezentând penalităţi de 0,1% pe zi, calculate de la data de 20.02.2007 până la data de 6.12.2007 şi penalităţi în cuantum de 1,78 calculate până la data achitării efective în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei ------------------------ precum şi 150 lei onorariu avocat. Cu cerere în anulare pentru debitor în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 200. PREŞEDINTE GREFIER