M******** G** D*****
Recurent InculpatŢ*** E*******
Parte civilăAdmite recursurile Parchetului şi inculpatului. Descontopeşte cele două pedepse rezultante de 2 ani închisoare în pedepsele componente. Înlătură dispoziţia privind anularea suspendării pedepsei de 6 luni închisoare. În baza art.33, 34 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. Menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate cu privire la pedeapsa de 6 luni şi dispune ca aceasta să fie executată alăturat de pedeapsa din prezenta cauză. Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.64 lit.a teza I, c şi e Cod penal.
Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inc. recurent Mălinceac Daniel, av. Coroian Emilia, în vederea pregătirii apărării,s-a amânat judecata pentru data de 29.11.2007, ora 9,00, cam. 240.
Faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatului recurent, se amână judecarea cauzei la 08.11.2007.
Faţă de cererea de amânare formuată de apărător ales avocat Gherasim George precum şi faţă de lipsa de procedură cu partea civilă Ţ*** E*******, se amână judecarea cauzei la 18.10.2007.
Amână soluţionarea recursului pentru termenul din 6 septembrie 2007, faţă de cererea de amânare formulată de inculpatul Malinceac Daniel, în vederea angajării unui avocat.