M**** C****** L******
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Giurgiu privind pe condamnatul M**** C****** L******. În temeiul art. 450 C. pr. pen. rap. la art. 59-60 C.pen., liberează condiţionat pe condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 353/2005 emis de Judecătoria Turnu Măgurele pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 225/2005 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C.pen. În temeiul art. 192 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 40 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs in termen de 3 zile de la comunicare.