A********* P****
CondamnatIa act de retragerea cererii având ca obiect întreruperea executării pedepsei de 8 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 644/2003 a Tribunalului Timiş, formulată de condamnatul Atănăsoaie Petru. Obligă petentul condamnat să plătească în favoarea statului 50 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezentând onorarul avocatului din oficiu Nistor Doina. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţa publică din 14.11.2007.