S*** E************ S******** S*****
Reclamant ReclamantH****** M****
Pârât PârâtAdmite cererea.
Deliberand, avand în vedere cererea de la dosarul cauzei şi în vederea citarii pârâtului pentru urmatorul termen de judecata cu mentiunea prezentarii la interogatoriu, urmeaza a amâna judecarea cauzei,
apreciind pertinente şi concludente probele solicitate de către părţi, în temeiul disp. art.167 Cod Procedură Civilă, urmează a le încuviinţa aşa cum au fost solicitate, respectiv atât pentru reclamantă cât şi pentru pârâţi, proba cu înscrisuri şi proba cu interogatorii reciproce, Pentru ca pârâtul să formuleze şi să depună la dosar interogatoriul în vederea comunicării acestuia reclamantei, Pentru ca reclamanta să formuleze interogatoriul pârâtului în vederea administrării acestora
pentru a se comunica copia întâmpinării către reclamantă, pentru pregătirea apărării pe carerea de suspendare, Pentru ca reclamanta să îndeplinească obligaţia privind timbrajul, urmeaza a amâna judecarea cauzei