B****** C*******
ReclamantC*** J******** D* P***** C*******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul B****** C******* împotriva pârâtei C*** J******** D* P***** C*******. Obligă pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului stabilite prin decizia nr.111704/30.11.2005, în sensul că la determinarea bazei de calcul a pensiei se vor avea în vedere şi sumele menţionate în adeverinţa nr.3747/17.07.2007 emisă de S.C.ZAHĂR SA Călăraşi, aferente perioadei 16.03.1992-31.03.1997, reprezentând spor pentru ore suplimentare. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile recalculate începând cu data de 1.12.2005, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei – 1.08.2007 – şi până la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la indexarea drepturilor recalculate pe perioada 1.12.2005-31.07.2007. Definitivă Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână judecarea cauzei la 15.11.2007 pentru ca pârâtul să ia cunoştinţă de actele depus ela dosar de către reclamantă şi pentru legala constituire a completului de judecată.
pentru a se solicita relaţii
admite cererea de amânare formulată de pârâtă, acordă termen