I*** G** I**
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtS******* J******* A****
IntervenientRespinge contestaţia precizată formulată de contestatorul I*** G** I**, domiciliat în Piteşti, str. Calea Bascov, bl.B4, sc.A, ap.32, et.7, jud. Argeş, în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** A**** cu sediul în Piteşti, str. I.C. Brătianu nr. 38, jud. Argeş. Respinge cererea de intervenţie forţată formulată de contestatorul I*** G** I** in contradictoriu cu intervenientul S******* J******* A****, cu sediul în Piteşti, str. Aleea Spitalului nr. 36, jud. Argeş. Admite cererea de reexaminare formulată de către expert Popa Nicolae şi exonerează pe acesta de plata amenzilor aplicate prin încheierile de şedinţă din data de 08.10.2009, respectiv din data de 12.11.2009. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.03.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 01.03.2010 Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.02.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererile formulate de contestator şi de reprezentantul intimatei, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul completării la raportul de expertiză depus în cauză de expert. Pune în vedere contestatorului să achite diferenţa de onorariu de expert, în cuantum de 127 Lei. Emite adresă către expertul desemnat în cauză, cu menţiunea de a depune lucrarea de expertiză în original. Prorogă discutarea asupra cerere de reexaminare a amenzii judiciare formulată în cauză de expertul desemnat. Amână judecarea cauzei la 25.02.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se lua legătura cu expertul desemnat în cauză, întrucât deşi a fost amendat la două termene de judecată , nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei în sensul efectuării lucrării. Se revine cu adresă către expert Popa Nicolae în vederea efectuării şi depunerii la dosar a completării la raportul de expertiză. În conformitate cu disp. art. 1081 alin.1 pct.2 lit.c Cpc, se amendează expertul Popa Nicolae domiciliat în Tigveni, str. Călineşti nr. 266, jud. Argeş, identificat cu CNP *********3086, cu amenda judiciară de 300 lei, pentru neefectuarea la mai multe termene de judecată a completării la raportul de expertiză. Citează expertul cu menţiunea de a se prezenta în şedinţa publică. Amână judecarea cauzei la data de 07.01.2010. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare pentru amenda judiciară aplicată expertului. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se revine cu adresă către expert Popa Nicolae în vederea efectuării şi depunerii la dosar a completării la raportul de expertiză. În conformitate cu disp. art. 108 ind.1 pct.1 lit.c Cpc, se amendează expertul Popa Nicolae domiciliat în Tigveni, str. Călineşti nr. 266, jud. Argeş, identificat cu CNP *********3086, cu amenda judiciară de 300 lei, pentru neefectuarea la mai multe termene de judecată a completării la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2009. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare pentru amenda judiciară aplicată expertului. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se revine cu adresă către expert Popa Nicolae cu avertisment amendă pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză în conformitate cu disp. art. 208-209 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 August 2009
Încuviinţează, în parte, obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de către contestator. Se emite adresă către expert Popa Nicolae pentru completa raportul de expertiză în sensul de a preciza dacă prin decizia anterioară nr. 244656/12.06.2006 au fost valorificate adeverinţele nr. 11133/18.11.2004 şi nr. 6009/18.11.2004 la care face referire contestatorul în obiecţiunile scrise. Pune în vedere reprezentantei intimatei să depună la dosar deciziile anterioare emise pe numele contestatorului prin care se susţine de Casa Judeţeană de Pensii că au fost valorificate cele două adeverinţe, respectiv adeverinţa nr. 11133/18.11.2004 şi adeverinţa nr. 6009/18.11.2004. Amână judecarea cauzei la data de 04.08.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 04 iunie 2009. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 aprilie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. În baza art 208, 209 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2009. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 februarie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Îndreaptă eroarea materială strecurată în concepta încheierii de şedinţă din data de 8 ianuarie 2009, în sensul că se va dactilografia numele corect al contestatorului ca fiind ITTU şi nu HEROIU. Se revine cu adresă către expert Popa Nicolae pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză în conformitate cu dispoziţiile art. 208-209 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 februarie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Se revine cu adresă către expert Popa Nicolae pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză în conformitate cu disp. art. 208-209 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 05.02.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a comunica adresa actuală a expertului Popa Nicolae. Amână judecarea cauzei la data de 08.01.2009 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Se emite adresă către expert Popa Nicolae pentru a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză în conformitate cu disp. art. 208-209 Cpc. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a comunica numirea expertului şi achitarea onorariului pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2008 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Octombrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. Încuviinţează , din oficiu, proba cu expertiză contabilă de specialitate cu următorul obiectiv: expertul să verifice dacă prin decizia de pensie, cuantumul drepturilor de pensie este corect stabilit şi dacă punctajul mediu anual este corect calculat. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi pe d-na Popa Nicolae. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 350 lei, în sarcina contestatorului. Pune în vedere contestatorului să depună la dosar dovada achitării onorariului fixat, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2008 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Octombrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului forţat, invocată de acesta prin notele scrise depuse la dosar. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de părţi pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor care le-au fost comunicate la acest termen. Amână judecarea cauzei la data de 02.10.2008 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentanta intimatei prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de adeverinţa pentru spor de noapte, depusă la dosar. La cererea părţilor amână judecarea cauzei la data de 11.09.2008 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviintează cererea formulată de de reprezentanta intimatei şi reprezentanta intervenientului de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul precizării contestaţiei. Părtile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 12 iunie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 aprilie 2008 la Tribunalul Argeş- sectia ciilă complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviintează cererea formulată de contestator si reprezentanta intimatei Casa Judeteană de Pensii Arges de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Pune în vedere reprezentantei intimatei Casa Judeteana de Pensii Arges să depună la dosar în original cererile formulate de contestator în data de 07.03.2006 şi 26.03.2007. Prorogă discutarea cererilor de probatorii la următorul termen de judecată. Părtile au termen in cunostintă. Amână judecata cauzei la data de 23 aprilie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2008 la Tribunalul Argeş- sectia civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Se citează S******* J******* A****, cu copia cererii de interventie şi copia acţiunii. Prorogă discutarea cererii de interventie la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 20 februarie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 ianuarie 2008 la Tribunalul Argeş- sectia civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea de amânare a cauzei solicitată de apărătorul contestatorului pentru a lua cunoştinţă de actele de la dosar. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2007 la Tribunalul Argeş, secţia civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviintează cererea formulată de contestator, de amânare a cauzei pentru a se lua cunostintă de continutul întâmpinării şi a înscrisurilor ataşate acesteia. Părtile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 28 noiembrie 2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2007la Tribunalul Argeş- sectia civilă, complet specializat conflcite de muncă şi asigurări sociale.