P******** D* P* L**** J********** R*****
ApelantI*** M****
Intimat InculpatS*** R*** - A** S**** . - P**** A*** A**** G*******
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** R*****, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr.58 din 07.03.2007, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr.3025/2006. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, în latură penală, în sensul că în temeiul art. 2151 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a, b Cod penal, 76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul ILIE MARIAN, fiul lui Alexandru şi Ioana, născut la data de 11.08.1966, domiciliat în comuna Slobozia Moară, judeţul Dâmboviţa, fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 6 luni, iar în baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Potrivit art. 82 Cod penal, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art.83 Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 91 Cod penal, aplicate inculpatului. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare suportate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.06.2007.
Admite cererea promovată de intimatul inculpat I*** M**** pentru acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător, apărarea fiind obligatorie, potrivit art. 171 alin.3 Cod proc. penală, amână cauza la data de 25 iunie 2007 şi se vor cita părţile lipsă, respectiv inculpatul I*** M**** şi partea civilă S.C.ROVI AG SRL reprezentată de administrator Alecu Gheorghe. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.05.2007.