N*** M********
ReclamantF*** M********
Pârâtadmite cererea precizata
-pune în vedere reclamantei prin reprezentant ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării timbrului judiciar de 3,7 lei sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, -încuviinţează pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtei, -citarea pârâtei cu un exemplar din precizare şi completarea la acţiune, cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 225 Cod procedură civilă şi cu menţiunea de a semna întâmpinarea depusă la dosar, -prorogă discuţiile cu privire la excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, invocată de reclamantă prin reprezentant, pentru următorul termen de judecată,
-ia act de precizarea formulată de reprezentantul reclamantei privind obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv, constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea sultei în sumă de 80.333.333 ROL şi radierea din cartea funciară, -pune în vedere reclamantei prin reprezentant ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării taxei de timbru de 3,7 lei pentru petiul privind radierea şi 19 lei pentru cererea de constatare, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată -în temeiul art. 156 Cod procedură civilă, admite cererea de amânare formulată de pârâtă,