Ş***** M****
LichidatorAdmite excepţia nulităţii recursului şi în consecinţă: Constată nul recursul declarat de reclamanta SC Laguna Albastră SRL împotriva Sentinţei civile nr.1163/C/14.03.2007 pronunţată de Tribunalul Braşov - secţia comercială şi de contencios administrativ. Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 22 ianuarie 2008
Hotarare DEC 10 din 22.01.2008pt imposibilitatea constituirii completului de judecată
pentru ca părţile să depună la dosar concluzii scrise ţşi faţă de prev.art.260 alin.1 Cod procedură civilă amână pronunţarea pt data de 15 ianuarie 2008.
Pentru ca lichidatorul judiciar Ş***** M**** să precizeze cererea de recurs depusă la dosar în sensul indicării motivelor de recurs faţă de înscrisurile depuse la Tribunalul Braşov intitulate precizări de acţiune, apel în anulare, apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată inclusiv pentru punerea în discuţie a excepţiei de tardivitate a declarării recursului şi excepţiei nulităţii recursului faţă de prevederile art.306 Cod procedură civilă.
faţă de lipsa de procedură cu recurenta reclamantă, instanţa apreciază că se impune citarea acesteia prin lichidator judiciar Ş***** M**** cu menţiunea să îşi exprime p.d.v. faţă de cererea de recurs formulată de SC Laguna Albastră SRL prin adm.Carp Nicolae Marius în sensul dacă a dat mandat acestuia sau dacă îşi însuşeşte cererea de recurs formulată de acesta
pentru a se verifica dacă societatea recurentă reclamantă SC Laguna Albastrp SRL se află în procedura de insolvenţă, la termenul acordat se va pune în discuţie excepţia netrimbrării recursului funcţie de relaţiile ce se vor comunica, precum şi a nulităţii recursului.
pentru studiul precizării de acţiune înregistrată la Tribunalul Braşov la data de 6 iunie 2007 şi a precizării de acţiune care nu are viza Tribunalului Braşov, înregistrată la recurentă la data de 13 iulie 2007, reprezentantul recurentei precizând că acestea sunt motivele de recurs, va acorda un nou termen de judecată după care se va pune în discuţia părţilor motivarea sau nemotivarea cererii de recurs. De asemenea, noul termen se acordă pentru ca recurenta să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 22 lei şi 0,15 lei timbru judiciar sub sancţiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.