C***** G*********** R********** L**** H**** M***** C*****
PetentAdmite cererea formulată de către petenta CLUBUL GENSHIN, cu sediul în Iaşi, Şos. Naţională, nr. 198, bl. B, sc. A, et. 7, ap. 28, prin împuternicit Hanşu Marius. Dispune înregistrarea în registrul asociaţilor şi fundaţiilor, aflat la grefa Judecătoriei Iaşi, a modificărilor aduse statutului CLUBULUI GENSHIN conform Hotărârii Adunării Generale a Clubului GENSHIN-atestat de dată certă sub nr. 40/12.11.2007 de avocat Neagu Bogdan. Cu recurs în cinci zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.12.2007.
Acordă termen la data de 21.12.2007. Se citează petenta, prin reprezentant legal, prin agent procedural, cu menţiunea să facă dovada că s-a convocat Adunarea Generală a Clubului, precum şi faptul că aceasta este statutară şi să se depună la dosarul cauzei câte 3 ex. în orig. şi câte o copie xerox de pe pr-vb. al Adunării Generale şi de pe Hotărârea Adunării Generale (aut. sau atestate) cu privire la modificările intervenite. Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2007.
În baza art. 9 din OG 26/2000, acordă termen la data de 14.12.2007. Se citează petenta, prin reprezentant legal, cu menţiunea să mai depună la dosarul cauzei câte 2 exemplare în original şi câte o copie xerox ale Actului Adiţional la Statut şi ale procesului-verbal al Consiliului Director, precum şi formatul electronic al acestora. Se va emite adresă către Tribunalul Iaşi pentru a ne comunica la prezent cauză dosarul de fond prin care petenta a dobândit personalitate juridică.