S*** B**** S*****
Recurent ContestatorD******* G******* A F********* P****** A****
IntimatA************ F********* P****** C***** D* A****
IntimatRespinge recursul ca nefondat. Respinge cererea de suspendare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.09.2008 la Tribunalul Argeş .
Amână pronunţarea la 19.09.2008
Admite formulată de reprezentantul intimatelor prin care solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar relaţiile solicitate de instanţă la termenul anterior cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de control nr. 10935/18.03.2005 şi deciziei de impunere nr. 145/68/2005. Pune în vedere reprezentantului intimatelor să depună la dosar relaţii cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de control nr. 10935/18.03.2005 şi deciziei de impunere nr. 145/68/2005, în termen legal. Amână judecarea cauzei la 12.09.2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.06.2008, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă – complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea formulată de apărătorul recurentei-contestatoare prin care solicită ca intimatele să depună la dosar relaţii cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de control nr. 10935/18.03.2005 şi deciziei de impunere nr. 145/68/2005. Pune în vedere reprezentantului intimatelor să depună la dosar relaţii cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de control nr. 10935/18.03.2005 şi deciziei de impunere nr. 145/68/2005. Amână judecarea cauzei la 27 iunie 2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Mai 2008, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă – complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Amână judecarea cauzei la 30 mai 2008. Dispune citarea părţilor potrivit dispoz. art. 85 şi urm.cod pr. civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Mai 2008, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă – complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.
Transpune cauza la completul specializat de CAF din cadrul tribunalului Argeş . Termen 02.05.2008. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.04.2008 la Tribunalul Argeş .
In baza art. 242 pct 2 cod proc civ suspendă judecata cauzei . Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Martie 2007 la Tribunalul Argeş secţia civilă.