P****** T*****
ReclamantP****** C*********
PârâtP****** G** V*****
PârâtAdmite în parte cererea pentru constatarea dreptului de creanţă şi plata de despăgubiri civile, formulată de reclamantul P.T. împotriva pârâtului P.Gh.V. Obligă pârâtul P.Gh.V să plătească reclamantului suma de 645 lei, reprezentând c/valoarea lucrărilor de întreţinere şi îmbunătăţiri. Respinge cererea pentru constituirea unui drept de retenţie asupra imobilului, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul P.Gh.V. Respinge acţiunea pentru constatarea dreptului de creanţă, pentru plata de despăgubiri civile şi pentru constituire drept de retenţie imobiliară, formulată de reclamant împotriva pârâtului P.C. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Termen pentru efectuarea unei cercetări la faţa locului, stabilită pentru data de 19.03.2008, ora 12, la imobilul în litigiu situat în satul Ghergheşti, com.Chetrosu, jud.Vaslui.
Termen pentru a se introduce în cauză ca pârât P****** G** V*****.
Sosit raport expertiză. Amânat pentru studiul expertizei şi pentru a se comunica pârâtului raport expertiză. Admite cererea de amânare a plăţii diferenţei de indemnizaţie expertiză, formulată de reclamant.
Lipsă raport expertiză. Se revine cu adresă către expert.
Achitat indemnizaţia provizorie expertiză. Amânat pentru a se emite adresă către expert, în vederea efectuării expertizei.
Amânat pentru plata indemnizaţiei provizorii pentru expertiza în construcţii.
Amânat pentru probele cu martori şi expertiză în construcţii. Se solicită listă cu experţi şi se citează martorii propuşi de reclamant cu mandate de aducere şi sub sancţiunea amenzii.
Amânat pentru probele cu acte, martori, interogatoriu şi expertiză în construcţii, solicitate de părţi.
Amânat pentru studiul întâmpinării şi pentru a se comunica pârâtului precizările depuse de reclamant.