P*** G*******
InculpatP*** A********
MartorT**** E****
MartorSENTINŢĂ PENBALĂ NR. 414/P/27.11.2007. În baza art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 74 lit. a şi c C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. Condamnă pe inculpatul P*** G*******, fiul lui Dumitru şi Dumitra, născut la data de 12.02.1960 în Constanţa domiciliat în comuna Tuzla str.Viilor nr.18,judeţul Constanţa, la pedeapsa închisorii de 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 81 C.pen. Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, calculat conf. art 82 C.pen. În baza art. 359 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 189 C.pr.pen, onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în sumă de 100 Ron, pentru av. Gheorghina Ursula Reghine, conf delegaţie nr. 019335/05.10.2007, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, În baza art. 191 al 1 C.pr.pen. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în sedinţă publică, azi 27.11.2007.
Deliberând asupra probei testimoniale cu 2 martori, respectiv P*** A******** şi T**** E**** solicitată de inculpat în apărare şi apreciind că este pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, urmează să o admită. Având în vedere că proba cu înscrisuri solicitată de inculpat prin apărător constând în emiterea aderesei către Sanatoriul Eforie Sud pentru a se comunica dacă numita T**** E**** a fost la serviciul de urgenţă nu este utilă solutionării cauzei, urmează să o respingă. In vederea administrării probei testimoniale cu 2 martori, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului din oficiu al inculpatului,